Cinci răniţi în urma unui accident produs pe DN 67

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci persoane au ajuns la spital în urma accidentului rutier petrecut în urmă cu ouă ore în Pişteştii din Deal, patru maşini fiind implicate. Două fete, un băiat şi două femei, victime ale accidentului au răni la cap şi membre.

Patru autoturisme au fost implicate în accidentul care s-a petrecut pe Drumul Naţional 67, pe raza localităţii Pişteştii din Deal, comuna Scoarţa.  După impact, Adina Pătrăşcoiu, de 32 de ani, fiica sa, Andra, de 11 ani, Anca Dumitrescu, de 20 de ani, din Târgu-Jiu, Alexandru Iliescu, de 20 de ani, din Argeş, şi Elena Cucăilă, de 49 de ani din Bumbeşti-Jiu, au fost transportaţi cu patru ambulanţe la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu.

image

Băiatul de 20 de ani prezenta răni la ochi şi la cap

image

Tânăra de 20 de ani avea răni în zona feţei 

A şasea persoană implicată în accident, Nicolae Cucăilă, din Sadu, nu a avut nevoie de îngijiri medicale. Medicii spun că starea victimelor este stabilă deocamdată, acestea prezentând contuzii la nivelul capului, coloanei şi a membrelor. Până la această oră nu se ştie exact care sunt cauzele care au provocat accidentul. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj audiază în acest moment câţiva martori. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite