Târgu-Jiu: Cabinetele medicilor din mediul rural nu au nici trusă de prim ajutor
0
Mai multe cabinete ale medicilor de familie din mediul rural riscă să fie desfiinţate dacă nu vor face dotările minime cerute de lege. În urma unui control s-a observat că unele dintre aceste unităţi nu au nici trusă de prim ajutor. Medicii au o lună la dispoziţie pentru a achiziţiona una.
Controalele efectuate de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au arătat că unele dintre cabinetele din Gorj nu pot oferi nici măcar primul ajutor.
Au fost verificate cabinetele din Teleşti, Câlnic, Glogova, Cătunele, Samarineşti, Ţânţăreni, Ioneşti, Motru şi Turceni.
„Prima deficienţă majoră şi nepermisibilă constatată la nivelul cabinetelor medicale individuale este lipsa trusei portabile de prim ajutor. Această trusă nu trebuie să îi lipsească niciunui medic de familie, indiferent de situaţie. O altă deficienţă constatată este lipsa toaletelor pentru pacienţi. Salubrizarea lasă de dorit şi o mare parte din aceste toalete sunt deteriorate“, a declarat consilierul DSP, Mădălin Ungureanu.