Târgu-Jiu: Mihai Prunariu a fost demis de la CS Pandurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Mihai Prunariu a fost demis de la CS Pandurii
Târgu-Jiu: Mihai Prunariu a fost demis de la CS Pandurii

Directorul Clubului Sportiv Pandurii, Mihai Prunariu, a fost anunţat că va fi demis de Ministerul Tineretului şi Sportului,. Ordinul de demitere a sosit deja şi va intra în vigoare cu data de 29 octombrie, în locul acestuia fiind numit ca interimar directorul adjunct Ion Bură.

Mihai Prunariu a aflat la începutul acestei săptămâni vestea demiterii sale documentul fiind semnat de ministrul Tineretului şi Sportului, Simona Luminiţa Plăcintă. Prunariu a precizat că se aştepta să fie demis pentru că au mai existat schimbări de acelaşi gen şi în alte judeţe.”Sunt relaxat, mă aşteptam să fiu schimbat. Chiar mă bucur că s-a întâmplat asta pentru că ajunsesem să fiu coleg în sport cu toboşari, striperi şi asistente medicale. Chiar făceau mişto de mine unii colegi că eram ultimul mohican în sistem” a spus directorul CS Pandurii referindu-se la anumiti directori de club din alte judeţe.
Prunariu a precizat că îşi vca face datoria la Pandurii până la data stabilită: „Consider că mi-am făcut treaba, lucrurile se văd şi rezultatele din ultimii 10 ani de zile vorbesc de la sine. Până pe 28 octombrie îmi continui munca la club.”
 
Ordinul MTS va intra în vigoare din data de 29 octombrie, când prerogativele actualului director vor fi preluate de directorul adjunct Ion Bură, antrenor de atletism în cadrul CS Pandurii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite