Târgu-Jiu: VIDEO/ Bolnavii de la Dobriţa se încălzesc cu reşouri şi radiatoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii pacienţi se încălzesc cu radiatoare puse la dispoziţie de către conducerea spitalului, iar alţii şi-au adus de acasă reşouri.

Pacienţii internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie de la Dobriţa tremurau de frig astăzi din cauză că noua centrală termică nu a fost pusă în funcţiune până în prezent. În spital sunt internaţi 150 de bolnavi. Pentru că de câteva zile a început chiar să ningă, unii dintre ei şi-au adus de acasă reşouri şi calorifere electrice.  Alţii nu aveau în salon niciun sistem de încălzire şi s-au acoperit cu mai multe pături pentru a rezista frigului. Consantin Scrădeanu, de 70 de ani, bolnav de plămâni, a solicitat aseară unei asistente să-i aducă în salon un reşou. „Nu se poate aşa ceva, tremur de frig de câteva zile. Am cerut un reşou pentru altfel nu mai rezitam“, a spus Constantin Scrădeanu din Târgu-Logreşti. Spitatul se află într-o zonă de munte, iar seara temperaturile scad chiar şi sub zero grade.  În schimb, alţi bolnavi spun că seara dormeau în alte saloane mai încălzite. „Nu am suferit aşa mult din cauza frigului. Seara, dacă îmi era frig dormeam, în alte saloane cu radiatoare“,  a spus Ion Podeanu, de 65 de ani.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite