Au protestat cu pancarte ca să-şi salveze pădurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de membri ai Obştii Muntele Runcu au ieşit în stradă, pichetând instituţii din Târgu-Jiu. Demonstranţii i-au înaintat un memoriu prefectului, acuzând o firmă din Bucureşti că taie ilegal copaci în Valea Sohodolului, pe terenuri care ar aparţine asociaţiei.

Obştea Muntele Runcu numără peste 1.000 de membri, care au drept de proprietate asupra a 5.000 de hectare de pădure. O parte dintre ei şi-au vândut terenurile firmei Flux Com Serv SRL, din Capitală, administrată de fraţii Vasile şi Gheorghe Stan, în timp ce alţii n-au fost de acord cu această tranzacţie.
Azi, 50 de membri au organizat un marş de protest la Târgu-Jiu, demonstrând în faţa Prefecturii, Tribunalului Gorj şi a Parchetului Judeţean. Ei au reclamat faptul că societatea bucureştenilor ar fi cumpărat în mod ilegal mai multe dintre bunurile obştii, prin intermediul fostului preşedinte al consiliului de administraţie, Dumitru Pirici. Acesta este acuzat că a vândut trei clădiri, trei cabane, un ferăstrău, un buldozer, un camion şi 1.054 de hectare de teren, în schimbul sumei de 127.330 de lei.

Tranzacţia, fără ştirea membrilor

Protestatarii au intrat recent în posesia unei note de recepţie şi constatare şi a unei facturi fiscale încheiate la 16 octombrie 2009, între Gheorghe Stan şi reprezentantul obştii. „Pentru toate aceste vânzări era necesar acordul membrilor obştii, iar noi abia acum aflăm despre aceste acte. Factura este încheiată în mod ilegal, nu are o bază reală. Noi n-am văzut niciun act de vânzare-cumpărare“, a spus Maria Popescu.
Demonstranţii susţin că Dumitru Pirici nu avea niciun drept să încheie astfel de tranzacţii în numele lor. „El a fost preşedinte în acea perioadă în consiliul de administraţie, însă n-a fost ales de către oameni şi nici nu s-a înregistrat la judecătorie, aşa cum era legal. Mai mult decât atât, conform unei hotărâri emise de Tribunalul Piteşti, celor din conducerea consiliului de administraţie le-a fost interzis să înstrăineze bunurile obştii vreunei societăţi comerciale, iar ei au încălcat aceste dispoziţii“, a spus Constantin Tabacu, de 54 de ani, membru în consiliul de administraţie al obştii.
Acesta susţine că reprezentanţii firmei Flux Com Serv SRL continuă să taie în mod ilegal copaci din pădurile care aparţin obştii. „Printr-o ordonanţă preşedinţială, lui Vasile Stan i s-a interzis orice raport cu Obştea Muntele Runcu, iar printr-o hotărâre a instanţei, din anul 2011, s-a dispus evacuarea, predarea documentelor, a bunurilor mobile şi imobile către membrii obştii, ceea ce până în prezent nu s-a întâmplat. Vasile Stan continuă defrişările pe Valea Sohodolului. Sunt zeci de hectare de pădure unde copacii au fost puşi la pământ. Dacă nu se vor lua rapid măsuri, lemnul putrezeşte şi nu va mai putea fi vândut. Am avut numeroase scandaluri în adunările generale. Vasile Stan m-a ameninţat cu moartea şi avem şi o înregistrare video de când a luat la bătaie un sătean din comună şi l-a îmbrâncit pe agentul de poliţie Răzvan Barbu. Tot ei percep taxele la turiştii care vin la grătar, pe Cheile Sohodolului. Sâmbătă vom merge toţi în zonă, să le interzicem acest lucru“, a mai spus Constantin Tabacu.

Pirici: „Să ne ancheteze DNA!“

O delegaţie formată din cinci reprezentanţi ai obştii a înaintat ieri prefectului de Gorj, Liviu Andrei, o petiţie în care sunt expuse principalele nemulţumiri. „Am primit memoriul înaintat şi voi dispune ca instituţiile abilitate să verifice aspectele sesizate“, a declarat reprezentantul Guvernului.
Reporterii cotidianului „Adevărul“ nu au reuşit ieri să îi contacteze pe reprezentanţii firmei Flux Com Serv SRL, pentru a obţine şi punctul lor de vedere. În schimb, fostul preşedinte al consiliului de administraţie al obştii, Dumitru Pirici, cataloghează drept nefondate acuzele care îi sunt aduse. „Dacă oamenii consideră că bunurile s-au vândut ilegal, să mă dea în judecată. Eu am fost preşedinte din decembrie 2002 până în decembrie 2009. În anul 2004, adunarea generală a hotărât asocierea cu persoane juridice cu potenţial financiar, care să dezvolte din punct de vedere turistic zona. Toate facturile sunt legale. Să ne ancheteze şi cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie! Eu am dovezi şi documente că tot ce s-a făcut în acea perioadă a fost legal“, a precizat Dumitru Pirici.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite