Târgu-Jiu: Au furat 40 de tone de cărbune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi angajaţi ai unei firme de prestări servicii au încercat să fure 40 de tone de cărbune din cariera Roşia.

Doi angajaţi ai unei societăţi prestatoare de servicii în cadrul Exploatării Miniere de Carieră Roşia au sustras, în după-masa acestei zile, cu două camioane, cărbune pe care l-au transportat şi descărcat la marginea comunei Fărcăşeşti, în punctul denumit „La Biserică”. Conform poliţiştilor, cărbunele urma să fie preluat de un alt bărbat pentru a fi valorificat.
Poliţiştii au găsit autocamionul în care fusese încărcată o partea din cărbunele sustras şi cantitatea de aproximativ 40 tone de cărbune. „De asemenea, la o distanţă de aproximativ doi kilometri de acest loc, a fost găsit abandonat un caterpilar, pe care suspecţii îl folosiseră la concasarea cărbunelui. Conducătorul auto al autocamionului în care fusese încărcată o parte din cărbune, precum şi cei care ajutaseră la operaţiunea de concasare şi încărcare a cărbunelui, abandonaseră atât autovehiculul destinat transportului cât şi utilajul de fărâmiţare a cărbunelui“, a precizat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţie Gorj.
Cantitatea de cărbune sustrasă a fost restituită societăţii prejudiciate. De asemenea, poliţiştii au indisponibilizat cele două autovehicule abandonate, autocamion şi caterpilar.
În această cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite