Târgu-Jiu: Patricia Armegioiu, tenismena care vrea să fie economistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Patricia Armegioiu, tenismena care vrea să fie economistă
Târgu-Jiu: Patricia Armegioiu, tenismena care vrea să fie economistă

A început să practice tenisul de performanţă de la nouă ani. De trei luni studenta la Finanţe îi învaţă pe copii secretul acestui sport.

Ce îi place: Sportul şi filmele de acţiune. Îi place tenisul, voleiul. Şi-ar fi dorit să înveţe să patineze. Urmăreşte la televizor fiecare campionat de patinaj artistic. Îi place muzica lentă şi piesele lui Michael Jackson.

Ce nu-i place: Certurile. Evită pe cât se poate conflictele şi persoanele certăreţe. Patricia Armegioiu este o fire paşnică şi liniştită. Nu-i plac minciunile şi persoanele întreţinute care aşteaptă mila altora. Detestă oamenii nepunctuali.  

Care este visul tău?
Visul meu este să joc înntr-un film de acţiune la Hollywood. Mi-ar fi plăcut să fiu actriţă. Preferata mea este Angelina Jolie.
Ce jucător de tenis preferi?
Prefer pe Andre Agassi pentru că a fost un mare jucător de tenis,  un campion mondial. Este foarte greu să ajungi ca el, trebuie să munceşti mult. 

A devenit pasionată de tenis pe la opt ani, când a descoperit acest sport pe internet. Mama sa Leonica a fost cea care i-a călăuzit paşii către o carieră sportivă. “M-a întrebat dacă vreau să urmez o carieră în tenis.  Eu am fost de acord cu propunerea şi în acel moment părinţii au găsit un antrenor care să mă pregătească. La opt ani era cam târziu să mă mai antrenez şi a trebuit să recuperez. M-am înscris la Clubul  Sportiv Şcolar Târgu-Jiu”, povesteşte tenismena.  Patricia spune că a fost în multe turnee prin ţară.
Antrenorul m-a sfătuit să dau la Liceul Sportiv din Târgu-Jiu. Primul meu concurs de tenis a fost la Timişoara, unde am avut emoţii. Cel mai important a fost campionatul naţional de tenis dublu de la Bucureşti unde am obţinut locul III”, îşi aminteşte tenismena. La vârsta de 16 ani a reuşit să ocupe locul II la un puternic turneu de tenis “Cupa de Toamnă” organizat la Galaţi. Acest turneu a fost adresat tenismenelor până la vârsta de 18 ani.

A obţinut locuri fruntaşe la olimpiadele şcolare


Am câştigat multe trofee, diplome dar nu mai ştiu numărul lor. De doi ani nu mai particip la turnee din motive financiare. La fiecare turneu trebuia să am cel puţin zece milioane de lei vechi în buzunar, iar într-un sezon erau câte zece turnee. Părinţii mei plăteau antrenorul cu 200 de euro pe lună, plus chiria terenului şi multe altele. Tatăl meu a fost antrenor de giudo de peste 20 de ani, fapt pentru care m-a ajutat mult în cariera sportivă. În timpul liceului mă antrenam foarte mult. Câte patru ore pe zi. Îmi era greu pentru că îmi plăcea să învăţ la şcoală”. Tânăra a participat şi la olimpiadele naţionale organizate de Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu. “În clasa a X-a am luat locul III pe ţară la materia de profil “Pregătire Sportivă Teoretică” probă scrisă.  În clasa a XI-a luat locul I la Sibiu, iar în clasa a XII-a s-a clasa pe locul III la faza naţională organizată la Târgu-Mureş”. În prezent este la facultatea de Ştiinţe Economice în cadrul Universităţii “Constantin Brâncuşi” unde primeşte bursă de merit. În paralel doresc să urmez cele două cariere. „Vreau să-mi deschid un birou de contabilitate în Târgu-Jiu. Tata mi-a promis că mă va ajuta”.  De trei luni antrenează copii pentru tennis. “Tenisul se învaţă jucând de la vârstă fragedă. Cinci ani este vârsta ideală. Vreau să urmez fiecare pas pentru ca micuţii să ajungă la performanţă. Mi-aş dori să am carnet de antrenor iar pentru asta voi urma ori facultatea de sport ori şcoala de antrenori la Bucureşti”, încheie Patricia Armegioiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite