Târgu-Jiu: Apartamentele dintr-un bloc din centrul oraşului sunt inundate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Apartamentele dintr-un bloc din centrul oraşului sunt inundate
Târgu-Jiu: Apartamentele dintr-un bloc din centrul oraşului sunt inundate

Apartamentele dintr-un bloc din centrul oraşului Târgu-Jiu sunt inundate din cauza ploii. Acest lucru se întâmplă de fiecare dată când plouă din cauză că pe plafonul blocului sunt construite locuinţe.

 Oamenii sunt disperaţi pentru că nu mai pot suporta această situaţie. De fiecare dată când plouă, ei se urcă pe bloc pentru a scoate apa. Nopţile trecute şi astăzi, locatarii au scos apa de pe bloc pentru ca locuinţele să nu le fie inundate şi mai grav. Vasile Chiriac, pensionar, locuieşte la erajul IV, din blocul nr. 2, din cartierul Griviţa. Bătrânul s-a îmbolnăvit de nervi. Apartamentul îi este afectat de umezeală. Tavanul sufrageriei este decojit, iar peset tot miroase a igrasie: „Apartamentul este făcut praf. Peste tot miroase a mucegai. O să mă îmbolnăvesc aici. Telefonul nici nu mai funcţionează. Este o situaţie insuportabilă“.
Florin Ciora, locuieşte la etajul II, dar şi apartamentul lui este afectat. „Apa curgea prin doze. Este incrdedibil aşa ceva. Copiii mei pot să se electrocuteze“, a spus revoltat locatarul.
Lucrările de mansardare au început de cinci ani şi ar fi trebuit să se finalizeze după un an. Cel care construieşte locuinţele de la mansardă este Victor Spânu. Locatarii spun că până acum au lucrat mai multe firme, care s-au retras pentru că nu şi-au primit banii. Lucrările au fost abandonate astăzi din nou, după ce o firmă din Satu Mare s-a retras, pentru că a executat lucrările pe banii ei şi, în plus, a cheltuit pentru procurarea de materiale, dar nu a primit nimic în schim.
În această seară, locatarii se întâlnesc pentru a luat o decizie. Aceştia se pregătesc pentru încă o noapte de stat pe acoperiş şi scos apa, pentru că se anunţă ploi abundente.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite