VIDEO Executare cu scandal. Au investit zeci de mii de lei în locuinţa altcuiva, iar după 14 ani sunt aruncaţi în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capul familiei a leşinat după ce s-a certat aprig cu executorul judecătoresc venit la poartă să îi dea afară
Capul familiei a leşinat după ce s-a certat aprig cu executorul judecătoresc venit la poartă să îi dea afară

Executare cu scandal în buricul târgului, la Târgovişte, unde o familie care a investit 45.000 de lei într-o locuinţă în care trăiau cu chirie, se vede nevoită să părăseacă imobilul. Oamenii nu vor nici în ruptul capului să plece până nu îşi vor primi toţi banii investiţi timp de 14 ani.

Familia de chiriaşi s-a înţeles cu proprietara casei să investească într-o anexă, cumulat, 45.000 de lei, sub promisiunea că nimeni nu o să-i deranzeje. Şi-au vândut apartamentul din Microraionul VI din Târgovişte şi au investit toţi banii în anexa respectivă. 

executare tgv

Numai că nu s-a întâmplat aşa, iar stăpâna a decis să îi dea afară. S-au judecat aproape 7 ani, iar chiariaşi au câştigat în instanţă plata despăgubirilor. 

Toate bune şi frumoase, până când au aflat că din suma totală, de 45.000 de lei, chiriaşi trebuie să plătească executorul care a preluat cazul cu 9.000 de lei. Cu banii la bancă, oamenii refuză să lase executorul să îşi facă treaba pe motiv că le-a luat prea mulţi bani pentru onorariu.

executare tgv
„A existat un proces prin care proprietara a solicitat evacuarea pentru motive pe care nu are rost să le discutăm acum. La rândul dumnealor, chiriaşii au pretins că au făcut nişte investiţii a imobilul pe care îl aveau cu chirie. Hotărârea judecătorească a sunat în sensul că urmau să părăsească imobilul, iar proprietara să le plătească contravaloarea investiţiilor. De asemenea, s-a instituit, în favoarea foştilor chiriaşi, un drept de retenţie. Asta înseamnă că ei pot rămâne în continuare în locuinţă până în momentul în care proprietarul le plăteşte suma reprezentând contravaloarea investiţiei. Hotărârea a rămas irevocabilă. Doamna a depus întreaga sumă la care a fost obligată prin hotărâre, la cabinetul doamnei executor Zavera, care i-a înştiinţat că s-a făcut o ofertă reală de plată, care poate fi ridicată. Nu au venit să ridice această sumă. Ei au pretextat că sunt nişte cheltuieli mai mari decât normal pe care le pretinde executorul. Chiriaşii sunt obligaţi să elibereze locuinţa. Pe de altă parte, ei îşi pot ridica banii”, a declarat av. Andrei Moldoveanu Ernest.

Capul familiei a leşinat după ce s-a certat aprig cu executorul judecătoresc venit la poartă să îi dea afară. 

“Nouă să ne dea toţi banii şi plecăm. Nu înţelegem de ce suntem aruncaţi ca nişte cârpe pentru că ne-am purtat bine cu proprietara şi cu vecinii. Executorul face un abuz de putere pentru că ne opreşte ace sumă”, ne-a spus Lenuţa Cojocaru.

Familia Cojocaru a făcut plângere la Parchet pe numele executorului judecătoresc.

Pentru că s-au opus executării, familia va primi, în perioada următoare şi vizita poliţiei, care va încerca să aplaneze efentualele conflicte.

executare tgv
executare tgv
executare tgv
executare tgv
executare tgv
Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite