Recomandările Poliţiei: cum trebuie să circulăm pe timp de ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare manevră în trafic trebuie efectuată numai după o temeinică asigurare. „Fiţi responsabili şi daţi dovadă de politeţe rutieră”, spun poliţiştii.

Întrucât meteorologii au anunţat ploi în zilele următoare, oamenii legii au venit cu o serie de recomandări pentru şoferi. 

„În contextul unui carosabil umed, poliţiştii din Dâmboviţa le recomandă conducătorilor auto să ruleze cu viteză redusă, adaptată în permanenţă condiţiilor de drum, să fie mai atenţi şi calmi la volan şi să nu bruscheze comenzile vehiculului. Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Este absolut necesar ca ştergătoarele şi instalaţia de climatizare să funcţioneze perfect. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc”, spune oamenii legii.

Pe timp de ploaie, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri. 

„În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule! Fiecare manevră în trafic trebuie efectuată după o asigurare temeinică! Nu îngreunaţi traficul prin opriri sau staţionări în locuri nepermise. Manifestaţi atenţie la pietoni şi la alte categorii de participanţi la trafic! Respectaţi-vă partenerii de drum”, se mai arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite