Primarul Târgoviştei, despre centura oraşului: „Într-o lună mă lămuresc dacă boala asta e moarte sigură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul de Centură a încăput până acum pe mâna a patru constructori, din 2009 şi până acum, şi niciunul nu s-a dovedit eficient
Proiectul de Centură a încăput până acum pe mâna a patru constructori, din 2009 şi până acum, şi niciunul nu s-a dovedit eficient

Centura Municipiului Târgovişte este departe de finalizare, deşi până la 31 decembrie 2018 proiectul ar fi trebuit să fie gata. Primarul Cristian Stan a declarat că lucrările sunt întârziate cu 50% şi a transmis un avertisment către firma care a câştigat proiectul să se apuce de treabă: să recupereze diferenţa de 50% în următoarele 30 de zile.

Nu este pentru prima dată când edilul se arată nemulţumit de ritmul în care avansează lucrările, aşa că i-a fixat constructorului termen de o lună de zile pentru a recupera întârzierile şi a intra în graficul de execuţie. 

Proiectul a fost câştigat de o asociere al cărei lider este SC Telor Invest.

"Nu sunt mulţumit de modul în care abordează lucrările şi de ritmul în care se realizează aceste lucrări. Am avut numeroase discuţii, unele destul de dure, destul de contondente cu ei. 

Nu pot, la momentul de faţă, să-i dau pur şi simplu la o parte de pe lucrare pentru că sunt pus într-o situaţie destul de neplăcută. Până la 31 decembrie acest contract trebuie finalizat sub sancţiunea achitării unei sume de bani care a fost accesată de către municipiul Târgovişte şi este foarte greu de crezut că până la finalul acestui an, cu achiziţie nouă şi aşa mai departe se poate face mai mult decât ce se realizează în momentul de faţă. Chiar şi în aceste condiţii, am somat constructorul şi îi acord un termen de o lună de zile din acest moment pentru a intra în graficul de execuţie aferent contractului. Nu vor intra – reziliez contractul şi voi cere, dacă voi ajunge la achitarea unor sume de bani către minister, să plătească toate aceste sume de bani", a precizat primarul Cristian Stan.

"Într-o lună de zile mă lămuresc dacă boala asta e moarte sigură"

Proiectul de Centură a încăput până acum pe mâna a patru constructori, din 2009 şi până acum, şi niciunul nu s-a dovedit eficient.

"Într-o lună de zile mă lămuresc dacă boala asta e moarte sigură. Nici eu, nici colegii mei n-am fost niciun moment indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă cu acest proiect. Am avut numeroase discuţii, încercări de a intra pe un ritm normal al lucrărilor. Din păcate, constructorii nu au capacitatea financiară de a menţine un ritm de execuţie foarte ridicat. Proiectul trebuie finalizat până la 31 decembrie 2018, sub sancţiunea restituirii banilor către finanţator. Nu am fost niciun moment indiferenţi la ceea ce se întâmplă cu acest proiect. Din păcate, unii constructori nu au capacitatea financiară de a menţine un ritm de execuţie ridicat”, a precizat edilul municipiului Târgovişte.

Ce înseamnă pentru Târgovişte proiectul de centură 

Finanţarea europeană pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Târgovişte, în valoare de 88,7 milioane lei, a fost accesată în 2009.

centuratgv

Iniţial, partea de execuţie ar fi trebuit finalizată în luna august 2012, dar a fost reziliat contractul încheiat cu CAST SRL din cauza întârzierii foarte mari a lucrărilor. Lucrările au fost abandonate din 2012. La acel moment, lucrările la centură erau efectuate în proporţie de aproape 27%. În vara anului 2015, a fost organizată altă licitaţie, iar câştigătoare a fost desemnată asocierea SC Good Prod S.R.L. şi SK 13 Patstroy JSC. Timp de trei luni, nu s-a realizat mai nimic în teren, singurele lucrări fiind în mare parte înlocuiri de borduri. Ulterior, lucrările au fost oprite.

S-au reluat procedurile de achiziţie, iar în iunie 2017 s-a semnat un contract cu asocierea SC Telor Invest SRL, Ricciardello Construzioni SRL, SC Petroconstruct Group SRL, SC Leodrumit.

Investiţia urmăreşte, pe lângă modernizarea şi reabilitarea a 13,8 kilometri de drum, extinderea şoselei de centură la patru benzi de circulaţie (acolo unde va fi posibil), precum şi reabilitarea podurilor şi a pasajelor aflate pe traseu, realizarea unei reţele de canalizare, reabilitarea trotuarelor şi a sensurilor giratorii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite