Pastorala de Crăciun adresă de ÎPS Nifon, arhiepiscopul Târgoviştei, către enoriaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru întreaga lume creştină, Naşterea Domnului este sărbătoarea speranţei, a comuniunii şi a bucuriei, deoarece Fiul Cel slăvit al lui Dumnezeu S-a întrupat, venind în interiorul creaţiei Sale, pentru a Se uni şi a fi alături de fiecare fiinţă umană în parte, fără excepţie, şi pentru a ne arăta „slava Sa, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14).

Acest eveniment extraordinar, care copleşeşte mintea umană, se constituie într-un izvor de speranţă şi de încredere în Tatăl Ceresc, care este, astfel, pururi alături de noi, împărtăşindu-ne, cu generozitate milostivă, iubirea Sa de oameni atotcuprinzătoare şi înnoitoare. Prin faptul că este aşteptată şi celebrată cu mare evlavie de către toţi creştinii, sărbătoarea Crăciunului uneşte, prin tainice şi nevăzute legături, întreaga Creştinătate, de la o margine la alta a pământului, constituindu-se într-o frumoasă şi puternică mărturie misionară, care vesteşte lumii milostivirea nemărginită a Bunului Dumnezeu, „Care doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). În acelaşi timp, această sărbătoare „a Celui ce S-a întrupat de bună voie, făcându-Se pentru noi părtaş frământăturii noastre” (Cântare la Utrenia de Crăciun), ne leagă, intens şi profund, de strămoşii noştri, adică de cei care ne-au crescut în bucuria acestei dumnezeieşti atmosfere de sărbătoare, oferindu-ne, cu generozitate, frumuseţea credinţei noastre ortodoxe.

      

nifon tgv

Prin urmare, timpul Crăciunului este unul de încredere şi de speranţă în milostivirea lui Dumnezeu, de bucurie pentru marele dar al Întrupării pe care El ni l-a făcut, de lumină, căci este vorba despre izbucnirea iubirii dumnezeieşti în lumea şi în existenţa noastră, precum şi de rememorare, cu tandreţe şi gingăşie, a acelor timpuri mirifice ale copilăriei fiecăruia dintre noi, când bunicii şi părinţii noştri ne ofereau, odată cu această revărsare de iubire, grija, aprecierea şi afecţiunea lor, preţioasă şi nepieritoare.

      

La plinirea vremii S-a născut din Fecioara Maria, într-o iesle sărăcăcioasă din Betleemul Iudeii, Mântuitorul lumii, Cel pe care-L promisese Dumnezeu ca Răscumpărător strămoşilor noştri, Adam şi Eva (Facere 3, 15), Cel despre care vorbiseră profeţii şi, cu nerăbdare, Îl aşteptaseră drepţii Vechiului Testament (Evrei 1, 1-2).

      

Speranţa de secole a omenirii s-a împlinit în cetatea Regelui David, într-o ţară mică şi aparent neimportantă, într-un timp în care întunericul ţinea în robie frumuseţea şi elanul virtuos al omului, oferindu-ne nouă tuturor certitudinea nepieritoare că viaţa noastră are sens, că Dumnezeu iubeşte creaţia Sa cu iubire infinită şi că, fiecare dintre noi şi toţi împreună, suntem foarte valoroşi înaintea lui Dumnezeu, care a ales să intre în lumea noastră, pentru a fi Cel mai apropiat prieten al nostru, Cel care străpunge negura păcatului, coborând la noi, pe tainice, dar victorioase drumuri, care traversează chiar şi moartea.

      

Iubiţi credincioşi,

      

Naşterea Domnului, Întruparea sau Înomenirea Fiului lui Dumnezeu, se referă la faptul că El, Cel de nepătruns, a ales, din adâncul bogăţiei milostivirii Sale, să vină în lumea noastră, să Se facă unul dintre noi, la fel ca noi (Filipeni 2, 7), cu toate ale noastre, cu trup şi suflet, dar fără de păcat, pentru a ne elibera din sclavia păcatului, a întunericului, a răului şi a morţii, şi a ne oferi veşnica comuniune de iubire cu Preasfânta Treime, pentru că în El „sălăşluieşte toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9), astfel că prin El am cunoscut „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).

      

„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută” (Tropar, glas IV), venirea lui Dumnezeu la noi este un act de supremă iubire dumnezeiască, deoarece, prin tot ceea ce El a făcut pentru mântuirea noastră: Întruparea, Pătimirea, Moartea şi Învierea Sa, ne-a arătat adevăratul scop al vieţii noastre şi calea care duce, în mod sigur, la Dumnezeu Tatăl.

     

Naşterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu este un fapt real, petrecut la un anumit moment bine determinat în istorie şi care se referă la faptul că Dumnezeu, Cel care ne-a creat pe noi oamenii şi tot ceea ce există, nu putea rămâne nepăsător faţă de ceea ce se întâmplă în creaţia Sa. Din acest motiv, Fiul Său S-a întrupat, pentru ca, alături de noi, în solidaritate cu noi şi cunoscând toate ale noastre, să ne ridice la înălţimea vieţii dumnezeieşti şi să ne călăuzească în permanenţă paşii către El, dăruindu-ne, din belşug, efluvii de „har peste har” şi viaţă veşnică (Ioan 1, 16).

      

După Naşterea Domnului, aşa cum aflăm din Sfânta Evanghelie (Luca 2, 8-20), păstorilor care erau pe câmpurile din apropierea Betleemului, învăluiţi cu cerească lumină, îngerul Domnului le-a vestit marea şi copleşitoarea bucurie a Naşterii Mântuitorului, Hristos Domnul, ceea ce i-a făcut să meargă în Betleem, să vadă pe Dumnezeu-Cuvântul, care S-a născut, iar apoi să facă cunoscut tuturor tot ceea ce li se spusese despre acest dumnezeiesc Prunc (Luca 2, 15-16). Aşadar, au aflat sensul vieţii, izvorul supremei bucurii, şi au dorit să-l împărtăşească şi altora. Magii din Orient, simbol al înţelepciunii, bogăţiei şi puterii lumii vechi, au venit, călăuziţi de stea, să se închine Pruncului Iisus, cu mare bucurie, oferindu-I în dar: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 10-12), simboluri ale evlaviei lor şi a tot ceea ce ei au avut mai de preţ, precum şi semne ale recunoaşterii dumnezeirii Sale.

      

Asemenea păstorilor şi magilor, prin intermediul frumoaselor noastre colinde, urmând cu fidelitate pilda strămoşilor noştri, şi noi vestim contemporanilor noştri Naşterea Domnului, împărtăşindu-le această nespusă bucurie a faptului că Dumnezeu nu ne lasă niciodată singuri (Isaia 8, 9), indiferent de obstacolele pe care le întâmpinăm în viaţă, dincolo de suferinţă, necazuri şi boli, de căderile şi de păcatele noastre, deoarece El este mai mare decât toate acestea, El este Tatăl Atotiubitor care nu ne părăseşte niciodată, ci merge pe drumul vieţii alături de noi şi ne poartă în braţele Sale părinteşti, cel mai adesea în mod nevăzut, cu delicateţe, fermitate şi siguranţă, precum şi cu certitudinea că împărtăşeşte absolut toate neajunsurile existenţei noastre, în tăcere şi cu iubire. Astfel încredinţaţi, putem exclama cu bucurie: „Mare este taina creştinătăţii: Dumnezeu S-a arătat în trup!” (I Timotei 3, 16).

      

Credincioşi următori ai pildei Tatălui Ceresc, noi toţi avem datoria de a vesti această covârşitoare bucurie aproapelui nostru, de a-l ajuta în necaz şi în nevoie, de a fi solidari cu el pe drumurile vieţii, mai cu seamă în momentele grele şi de încercare. Astfel, vom putea fi magi şi păstori ai vremurilor noastre, misionari plini de entuziasm care să transformăm din temelii lumea noastră, oferindu-i iubire din dumnezeiasca milostivire care ne este pururea împărtăşită de Tatăl Ceresc.

      

„Pentru ca lumea să creadă” (Ioan 17, 21), trebuie să-i oferim acesteia mărturia misionară a vieţii noastre, „cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6, 68), pe care Dumnezeu le-a scris în fiinţa noastră şi care trebuie să fie vizibile prin toate faptele trăirii noastre (Iacov 2, 17-20).

Acele frumoase cântări pe care le auzim în perioada de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindele, exprimă, în cuvinte frumoase şi simple, adevăruri de credinţă pe care noi le mărturisim dintotdeauna şi pe care avem îndatorirea sfântă de a le transmite mai departe ca pe nişte comori de mare preţ, celor care vin după noi, având în vedere că şi colindele fac parte din identitatea noastră creştină şi naţională.

     

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

      

Naşterea Domnului este, prin excelenţă, sărbătoarea familiei, pentru că din sânul veşnic al Familiei Cereşti, al Preasfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, venind în familia noastră umană, „de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria”. Din acest motiv, familia tradiţională reprezintă pentru toţi creştinii, ca de altfel şi pentru toţi credincioşii marilor Religii ale lumii, instituţia religioasă şi socială fundamentală, fără de care nu poate exista şi funcţiona civilizaţia umană. Ea constituie cadrul autentic şi firesc de viaţă şi de dezvoltare a omului, unde cei doi soţi, bărbat şi femeie, se desăvârşesc împreună, alături de copii, oferind societăţii noastre modul sănătos, moral şi firesc de viaţă comunitară. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă familiile să se străduiască să-i înveţe pe copii „să pună virtutea mai presus de orice”.

    

Ataşată valorilor evanghelice, Biserica noastră strămoşească s-a implicat recent în sprijinirea „Campaniei naţionale de revizuire a Constituţiei”, iniţiată de „Coaliţia pentru Familie”, îndemnându-vă părinteşte să vă exprimaţi, cu gândul la viitorul copiilor noştri, cu mare statornicie şi deplină responsabilitate, în această opţiune pe care aţi făcut-o, manifestându-vă ca atare, cu ocazia referendumului ce va avea loc anul viitor, ca mărturie de buni creştini şi români autentici.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

      

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom încheia acest an 2016, proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre strămoşeşti drept „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, îmbogăţiţi duhovniceşte de aprofundarea pastoral-misionară şi spirituală a pildei martirice a acestui Mare Ierarh, dar şi de strădania sa, alături de a celorlalţi Ierarhi şi mireni ai Ortodoxiei româneşti, întru promovarea luminii spiritualităţii, culturii şi educaţiei în istoria neamului nostru. Cu acest prilej, în Eparhia noastră, am promovat acţiuni menite să contribuie la educarea religioasă a tineretului nostru ortodox, tipărind volumele: „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul - misionar şi om de cultură în slujba Bisericii şi a neamului românesc”, cu ocazia celor trei veacuri de la moartea sa martirică, „Schola graeca et latina - misiune educaţională, culturală şi bisericească la Târgovişte”, cu ocazia celor 370 ani de la înfiinţarea ei, şi broşurile misionare, destinate tinerilor şi intitulate: „Sfânta Scriptură - călăuza vieţii creştine” şi „Sfânta Cruce - răbdare în suferinţă”. Toate acestea le-am lansat cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, la 11 august, în prezenţa miilor de pelerini. 

      

Iubiţii mei,

      

Recunoscători Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul pe care l-a dăruit Eparhiei noastre până acum, Îi mulţumim, rugându-L să ne ajute şi de acum înainte, în anul ce vine şi care a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept „Anul omagial al Sfintelor Icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”. Prin urmare, aceste două teme vor fi aprofundate de către noi toţi, în Eparhia noastră, în anul 2017, alături de celelalte priorităţi pastoral-misionare curente.

      

Îi suntem recunoscători Bunului Dumnezeu şi pentru faptul că anul acesta s-a întrunit Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, în Creta, eveniment spiritual panortodox central al ultimilor ani, care a adoptat importante documente pentru misiunea pastorală a Ortodoxiei Universale, afirmându-se astfel puterea, demnitatea, continuitatea sinodală şi frumuseţea Sfintei noastre Biserici în contemporaneitate.

      

Este foarte important să ne amintim şi că anul acesta a avut loc, la Bucureşti, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, moment de manifestare a solidarităţii şi entuziasmului misionar al tinerilor ortodocşi, la care au participat şi reprezentanţi ai Eparhiei noastre, ducând acolo mărturia efervescenţei credinţei creştinilor din Târgovişte, istorica Cetate de Scaun Voievodal şi reşedinţă a mitropoliţilor munteni.

      

Cu aceste gânduri pe care vi le împărtăşesc cu toată dragostea de Arhipăstor al vostru şi rugător către Dumnezeu, vă îmbrăţişez, în acest timp sfânt al Naşterii Domnului, pe toţi, preoţi şi credincioşi, tineri şi vârstnici, dorindu-vă să petreceţi sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Botezului Domnului, în sănătate, cu sporită credinţă, reînnoită speranţă şi deplină bucurie!

      

La anul şi la mulţi ani!

Al vostru arhipăstor, către Hristos Domnul rugător,

pentru binele şi bucuria voastră, a tuturor,

† N I F O N

Arhiepiscop şi Mitropolit

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite