Gică Popescu, la un pas să plece de la Târgovişte! Reacţia Chindiei: "Rămâne cu sufletul alături de noi!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul fotbalistic început la Târgovişte în 2010 e aproape să se destrame. Asociatul cu cel mai important capital de imagine, Gică Popescu, şi-ar putea anunţa retragerea de la FC Chindia după ultimul meci din Liga a II-a, restanţa Sportul – Suceava, programată mâine seară în Giuleşti.

Gică a investit mult la Târgovişte, şi bani, şi timp, dar s-a săturat de umilinţele suportate în ultimul an. A ajuns să stea la aceeaşi masă cu nişte neica-nimeni, promovaţi drept reprezentanţi ai Consiliului Judeţean.  A fost minţit mult la Târgovişte”, declară surse din anturajul Chindiei. Şedinţa de marţi dimineaţă a Adunării Generale n-a adus nicio lămurire privind viitorul Chindiei Târgovişte. Popescu le-a comunicat celorlalţi asociaţi intenţiile sale, asigurându-i că va rămâne alături de echipa din Târgovişte. “Rămâne cu sufletul alături de noi. Îi lasă pe jucători aici, să decidă fiecare ce va face mai departe”, a concluzinat preşedintele Mihai Trifan, lăsând să se înţeleagă că decizia lui Gică Popescu este definitivă şi irevocabilă. Fostul internaţional a anunţat că va face o declaraţie oficială în zilele următoare. “Am avut o analiză a sezonului trecut şi discuţii pe teme financiare. Nu ştiu dacă mai rămân în acest proiect”, s-a exprimat Popescu.

Rămâne Târgoviştea fără fotbal?

Preşedintele clubului, Mihai Trifan, va părăsi şi el corabia dacă Gică Popescu îşi va anunţa plecarea. Chindia s-ar putea regăsi, de joi, retrogradată în Liga a III-a, fără minim doi asociaţi – Gică Popescu şi Primăria Târgovişte – fără preşedinte şi fără jucători sau antrenori. Şerban, Băluţă şi Perianu au plecat deja, primii doi la Viitorul, iar portarul la FC Botoşani.

POZITIA OFICIALA A PRIMARIEI TARGOVISTE: "Am plecat în acest proiect alături de Gică Popescu, nu de toţi inamicii lui, care au acum neobrăzarea să se afişeze şi să vorbească în numele echipei. Nu o să particip niciodată la această mascaradă", a declarat pentru ProSport primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite