FOTO Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a vizitat Turnul Chindiei şi Muzeul Comunismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interesat de perspectivele turistice ale judeţului Dâmboviţa, Hans Klemm va efectua o vizită şi în zona montană a judeţului, pe agenda oficială fiind inclusă, în acest sens, şi Peştera Ialomiţei
Interesat de perspectivele turistice ale judeţului Dâmboviţa, Hans Klemm va efectua o vizită şi în zona montană a judeţului, pe agenda oficială fiind inclusă, în acest sens, şi Peştera Ialomiţei

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a vizitat locul în care au fost împuşcaţi soţii Ceauşescu, dar şi Turnul Chindiei. Diplomatul se află într-o deplasare de două zile în juţul Dâmboviţa în care a vizitat şi două capacităţi militare.

Diplomatul a primit din partea autorităţilor din Dâmboviţa informaţii despre potenţialul economic al judeţului şi industria de apărare, cât şi despre domeniile turistic, educaţional şi cultural. 

„Cooperarea româno-americană trebuie consolidată în domeniile economic şi militar, iar orice elemente care pot contribui la acest fapt trebuie să fie valorificate. Sper să putem aduce investitori americani interesaţi şi să dezvoltăm, astfel, judeţul Dâmboviţa. Îi mulţumim Excelenţei Sale, domnului ambasador Hans Klemm pentru vizită! Sper să fie un început al schimburilor economice româno-americane” , a declarat Alexandru Oprea, preşedintele CJD.

ambasador sua vizita db

Principalele puncte ale discuţiei au vizat, astfel, identificarea oportunităţilor de consolidare a parteneriatelor româno-americane, menite să aducă dezvoltare şi prosperitate ambelor părţi, îndeosebi în domeniul economic.

Excelenţa Sa Hans Klemm şi-a arătat deschiderea şi interesul pentru a vizita Expoziţia „Metamorfozele unui loc la memoriei”, amenajată în incinta fostei unităţi militare de la gară, Muzeul Comunismului din Târgovişte, Curtea Domnească din Târgovişte, Uzina Mecanica Mija şi la Uzina Automecanica Moreni. 

ambasador sua vizita db

„Una dintre principalele mele sarcini este aceea de a sprijini intensificarea schimburilor comerciale de bunuri şi servicii între cele două ţări, a investiţiilor, şi, de aceea, voi încerca, pe parcursul următoarelor 2 zile, să constat care sunt posibilităţile de cooperare economică”, a spus ambasadorul.

Interesat de perspectivele turistice ale judeţului Dâmboviţa, Hans Klemm va efectua o vizită şi în zona montană a judeţului, pe agenda oficială fiind inclusă, în acest sens, şi Peştera Ialomiţei.

ambasador sua vizita db

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, se află într-o vizită de două zile în Dâmboviţa, aceasta fiind prima vizită a unui oficial de acest rang în judeţ după 1990.

Oficilul a mai dezvăluit că ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, se va întâlni cu omologul său american, luna viitoare, în SUA.

CITEŞTE ŞI:

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, se va întâlni cu omologul său american, luna viitoare, în SUA

Ambasadorul SUA la Bucureşti, prima vizită de după 1990 în judeţul Dâmboviţa

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite