Dâmboviţa. Lista unităţilor şcolare care se vor închide sau vor fi comasate în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prin toate aceste reorganizări ale sistemului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa urmăreşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor de educaţie şi formare, se arată într-un comunicat al instituţiei
Prin toate aceste reorganizări ale sistemului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa urmăreşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor de educaţie şi formare, se arată într-un comunicat al instituţiei

În conformitate cu Metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare, aprobată prin OMENCS NR. 5777/2016, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa a transmis la minister Proiectul planului de şcolarizare pentru anul 2017-2018.

După parcurgerea etapelor prevăzute în calendar (consiliile locale au transmis la ISJ proiectul de reţea şcolară, partenerii economici şi-au exprimat cerinţele), Inspectoratul a emis avizul conform, iar autorităţile locale au aprobat noua reţeaua şcolară. 

Reorganizarea unităţilor de învăţământ s-a realizat prin corelarea ofertei educaţionale cu demografia judeţului, cu specificul geo-economic şi cu resursele umane/materiale din sistem. 

Iată schimbările care vor produce efecte din toamna anului 2017:

Se comasează prin absorbţie Liceul Tehnologic ”Nicolae Mihăescu” Târgovişte, care va fi preluat în totalitate de Liceul Tehnologic Transporturi Auto (aprobată);

Se retrage personalitatea juridică a Şcolii Gimnaziale Tărtăşesti, care va deveni structură a Liceului Tehnologic Tărtăşeşti (aprobată);

Se retrage personalitatea juridică a Grădiniţei cu Program Normal Nr.8 Moreni, care va deveni structură a  Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.4 Moreni, grădiniţele cu program normal fiind arondate şcolilor nr. 1 şi nr.3 Moreni (aprobată);

La nivelul oraşului Pucioasa s-a propus reorganizarea reţelei şcolare prin arondarea a două grădiniţe cu program normal care erau structurile Şcolii Gimnaziale ”Mihai Viteazul” la Liceul Tehnologic Pucioasa precum si transferul ultimelor clase de învăţământ gimnazial care funcţionau în Şcoala Nr.3 la Şcoala ”Elena Donici Cantacuzino” Pucioasa (aprobată);

Unităţi structuri care se vor închide la propunerea autorităţilor publice locale (aprobate) :

-Grădiniţa Dragodăneşti Cândeşti;

-Grădiniţa şi Scoala Gimnazială Tomşani Costeşti Vale;

-Gradiniţa şi Şcoala Primară Olteni Lucieni.

Consiliul Local Cojasca a solicitat aviz conform pentru transformarea Şcolii Gimnaziale Fântânele în liceu tehnologic (”Ion Onoriu”) şi retragerea personalităţii juridice a Şcolii Gimnaziale Cojasca, ce ar trebui sa devină structură a noului liceu. Propunerea va primi avizul conform numai în cazul emiterii ordinului de ministru prin care se confirmă autorizarea nivelului de învăţământ liceal la Fântânele.

Astfel, planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 cuprinde, pe lângă cele 30 de clase de învăţământ profesional (840 de elevi, în creştere faţă de anul acesta cu 4 clase) şi 54 de clase de învăţământ liceal filieră tehnologică, acest lucru reprezentând 40% din proiectul planului de şcolarizare. 

În urma analizei efectuate de toţi factorii responsabili în domeniu, s-au proiectat următoarele cifre de şcolarizare:

- Locuri grădiniţe cu program normal şi prelungit : 11.614;

- Locuri clasa pregătitoare solicitate de unităţile de învăţământ : 4000;

- Locuri liceu clasa a IX a : 3668 / 131 de clase (In anul şcolar curent s-au realizat 132 clase, cu 3606 elevi înscrişi);

- Locuri şcoală postliceală finanţată de la buget : 336 / 12 clase (În anul şcolar 2016-2017 funcţionează 9 clase cu 263 cursanţi).

- De asemenea, se mai solicită la M.E.N. 3 clase/ 84 locuri pentru clasa a IX a frecvenţă redusă, 6 clase/ 168 locuri pentru clasa a IX a liceu seral şi 10 clase / 280 locuri pentru clasa a XI a tot de liceu seral.

Prin toate aceste reorganizări ale sistemului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa urmăreşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor de educaţie şi formare, creşterea atractivităţii instituţiilor de învăţământ dâmboviţene şi crearea unor unităţi mai puternice, cu resurse moderne, care să faciliteze elevilor dezvoltarea de competenţe/abilităţi relevante pentru piaţa muncii.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite