Povestea locotenentului Emil Pălăngeanu, singurul atlet român care a câştigat toate cele patru probe clasice de aruncări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Campionatele Naţionale de Atletism de la Târgovişte, din 1914, au participat 1.000 de sportivi. Târgovişte devenea al doilea oraş, după Bucureşti, care îşi înscria numele pe listele de campioni şi recordmani naţionali la atletism.

În perioada 31 mai – 2 iunie 1914 a avut loc a VII-a ediţie a „Serbărilor federale de gimnastică”, la care „au participat 1000 de gimnastici de la toate asociaţiile din ţară”. Este vorba, de fapt, de prima manifestare sportivăã de mare amploare, cu caracter naţional, organizată la Târgovişte. 

În zilele de 24 şi 25 octombrie 1915, la Bucureşti, s-au desfăşurat campionatele naţionale şi cele şcolare de atletism. Din delegaţia „SSMD” care a participat la întreceri au făcut parte, între alţii, locotenentul Alexandru Manolescu (câştigătorul probei de aruncare a suliţei, la campionatele naţionale) şi elevul Ilie Dumitrescu (învingător la aruncarea ciocanului, cu un rezultat care a reprezentat un nou record naţional, la campionatele şcolare). 

Târgoviştea devenea, astfel, potrivit Enciclopediei Oraşului Târgovişte, al doilea oraş al ţării după Bucureşti care îşi înscria numele pe listele cu campioni şi recordmani naţionali la atletism. Cei doi sportivi sunt primii reprezentanţi ai unei grupări din Târgovişte purtători ai celor mai importante distincţii pe plan naţional din domeniu (campion, respectiv recordman). 

image

Foto: Iolanda Balas. Sursa: topromani.ro

Pe 30 aprilie 1916 la Liceul Militar „Mănãstirea Dealu” a fost organizată „o mare reuniune atletică ţinută sub văzul şi în satisfacţa tuturor, şi anume, Producţia elevilor Liceului Militar Mănăstirea Dealu. Producţia a dovedit în modul cel mai magistral ce însemnătate are mediul sportiv într-o şcoalã...” 

Programul s-a încheiat cu o „alergare în teren pe un parcurs de 5 km la capătul căreia (poligonul de tragere) concurenţii au mai disputat şi un concurs de tir”. 

La campionatele naţionale de atletism din 1916 (22-23 mai, Bucureşti) reprezentanţii „SSMD” consolidează poziţia Târgoviştei drept „al doilea centru atletic al ţării” câştigând 5 titluri de campion şi stabilind 3 recorduri naţionale. 

„Eroul” competiţiei a fost locotenentul Emil Pălăngeanu campion al României în toate cele 4 probe clasice de aruncări (greutate, disc, ciocan, suliţă). Niciun alt sportiv în istoria de 100 de ani de atletism românesc nu a reuşit să îl egaleze. 

Atletismul în lume

Atletismul modern se constituie ca sport în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea. În anul 1896, la prima ediţie a J.O. moderne (Atena), atletismul apare ca sport înscris în programul competiţiei. Cuprindea 12 probe (6 alergări, 4 sărituri şi 2 aruncări). Atletismul rămâne prezent la toate ediţiile J.O. care au urmat după 1896.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite