Consiliul Judeţean Dâmboviţa are doi noi vicepreşedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni din Dâmboviţa au ales, vineri, doi noi vicepreşedinţi ai consiliului, unul independent şi unul din partea PNL.

Unul dintre posturile de vicepreşedinte al CJ Dâmboviţa a devenit vacant după numirea lui Ioan Marinescu în funcţia de prefect al judeţului, al doilea post a devenit liber după ce preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a propus eliberarea din funcţie a lui Gabriel Grozavu, iar consilierii judeţeni au aprobat hotărârea.

Cu două excepţii, consilierii PNL au părăsit sala de şedinţe la momentul când s-a discutat despre vicepreşedinţi. Unul dintre consilierii PNL rămaşi în sală, Marin Antonescu, a fost propus pentru funcţia de vicepreşedinte şi a fost votat cu unanimitate.

Celălalt vicepreşedinte ales, tot cu unanimitate a voturilor celor prezenţi în sală, este Adrian Dumitru, independent.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa are 34 de membri, iar preşedinte este social democratul Adrian Ţuţuianu. Componenţa actuală a consiliului este: 11 consilieri PSD, 15 PNL, unul de la Partida Romilor Pro Europa şi şapte independenţi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite