Concert de colinde – „Crăciun în temniţele comuniste”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cadrul manifestării se vor recita şi poezii şi se vor evoca şi întâmplări legate de tema sărbătorii Crăciunului, scrise sau povestite de martirii temniţelor comuniste
În cadrul manifestării se vor recita şi poezii şi se vor evoca şi întâmplări legate de tema sărbătorii Crăciunului, scrise sau povestite de martirii temniţelor comuniste

Asociaţia Literata, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu”, organizează luni, 11 decembrie 2017, începând cu ora 17.00, la sediul bibliotecii, un concert de colinde pe versuri scrise de cei care şi-au dat viaţa în închisorile regimului comunist ateu pentru apărarea dreptei credinţe creştin-ortodoxe.

Această manifestare se înscrie în şirul evenimentelor organizate de Asociaţia Literata în anul 2017, an declarat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.

La eveniment, vor urca pe scena bibliotecii judeţene:

-         Grupul coral coordonat de Pr. Prof. Dr. Gheorghe Drăghici

-         Corul de copii „Anastasis” de la Catedrala Eroilor din Târgovişte

-         Formaţia „Victor Udrea” din Fieni

În cadrul manifestării se vor recita şi poezii şi se vor evoca şi întâmplări legate de tema sărbătorii Crăciunului, scrise sau povestite de martirii temniţelor comuniste. Totodată va fi prezentată cartea „Crăciun întemniţat” apărută la editura Evdokimos sub îngrijirea doamnei Cezarina Condurache.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

 Crăciun în temniţele comuniste
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite