Cartel ALFA: „Urmărim cu maximă îngrijorare abuzul pe care îl face administraţia rusă a SC Cos Târgovişte SA”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” solicită instituţiilor statului competente să intervină de urgenţă pentru a determina intrarea în legalitate
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” solicită instituţiilor statului competente să intervină de urgenţă pentru a determina intrarea în legalitate

Confederatia Naţională Sindicala “Cartel ALFA” reclamă, într-un comunicat de presă, că patronii ruşi de la COS Târgovişte, fost Mechel, că pun presiuni pe angajaţi, astfel încât să renunţe la procesele intentate firmei pentru a-şi recupera salariile restante sau plăţile compensatorii.

“Confederatia Naţională Sindicala “Cartel ALFA” urmăreste cu maximă îngrijorare abuzul pe care îl face administraţia rusă a SC COS TÂRGOVIŞTE SA, prin faptul că salariaţii, membri ai Sindicatului Metalurgistul, sunt determinaţi să semneze, împotriva voinţei lor, un document prin care:

- renunţă la judecarea contestaţiei ce face obiectul dosarului 1906 / 120 / 2010 / a 25;

- declară că nu au împuternicit prin semnătură pe liderul sindical Banu Gabriel să facă demersurile juridice de a recupera de la masa credală a sumelor restante datorate de SC COS TÂRGOVIŞTE SA.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” va acorda asistenţă juridică necesară pentru fiecare membru care sesizează că a semnat acest document sub diferite forme de ameninţare. De asemenea, confederaţia sprijină toate demersurile legitime şi legale ale salariaţilor, făcute prin intermediul Sindicatului Metalurgistul, de recuperare a sumelor de bani reprezentând drepturi salariale restante.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” atrage atenţia asupra faptului că potrivit Legii, orice document semnat sub ameninţarea cu pierderea locului de muncă  este lovit de nulitate .

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” solicită instituţiilor statului competente să intervină de urgenţă pentru a determina intrarea în legalitate”, se arată în comunicatul “Cartel ALFA”.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite