Angajaţii Penitenciarului Găeşti protestează astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 50 de angajaţi ai Penitenciarului Găeşti vor protesta, joi, în faţa instituţiei. Acţiunea va avea loc între orele 10.00-12.00, a declarat preşedintele Filialei Găeşti a Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare, Dan Vlădulescu.

Angajaţii protestează pentru a-şi face cunoscute principalele nemulţumiri faţă de sistem, fiind vorba, în principal, de condiţiile de lucru şi lipsa dialogului social.

Revendicările protestatarilor sunt volumul foarte mare de muncă, lipsa dotărilor materiale din sistem şi orele suplimentare efectuate de angajaţi, dar neplătite. Este vorba de 1.500.000 de ore suplimentare în sistem, nici pe jumătate recuperate.

O altă revendicare importantă vizează discriminarea pe Ordonanţa 20/2016 ceea ce înseamnă acordarea salariului de merit discreţionar în sistemul de apărare.

Următoarea acţiune va fi o acţiune amplă de protest în faţa Ministerului Justiţiei la care se estimează că vor participa aproximativ 2.000 de angajaţi. 

În caz că revendicările sindicaliştilor nu se vor rezolva nici după această acţiune amplă, protestele vor continua, a precizat preşedintele Filialei Găeşti a Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare, Dan Vlădulescu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite