A treia încercare de constituire a CL Ulmi. Ce spune Prefectura Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local Ulmi nu a fost întrunit nici după a doua convocare a consillierilor. Au lipsit cei din PSD iar prefectul a fost nevoit să convoace o nouă şedinţă.

Aceasta urmează să aibă loc sâmbătă, 16 iulie. Dacă vor absenta nemotivat şi de această dată, consilierii PSD îşi vor pierde mandatele. Este vorba de Nicolae Vărzaru, Ramona Florina Mureşan, Victor Sârbu, Gâtman Valentin, Ştefan Predescu, Gabriel Neagoe.

"Dacă nici acum nu se întruneşte Consiliul Local vom vacanta locurile celor care au lipsit nemotivat la trei şedinţe şi vor veni supleanţii şi tot aşa până se termină lista. Noi sperăm că vor veni. La fel este situaţia şi la Butimanu. La Ulmi miza este alegerea viceprimarului. Primarul este ales şi validat, nu se mai schimbă. El nu este pus în funcţie încă", a spus prefectul de Dâmboviţa, jr. Antonel Jîjîie.

La Ulmi Consiliul Local este format din 6 consilieri PNL, 6 PSD şi unul PMP. În urma alegerilor din 5 iunie câştigător este Bogdan Tiţa, din partea PNL. 

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite