A 6-a expediţie în Canare pentru Societatea Astronomică Română de Meteori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expediţia CANARE 2016 este condusă de Valentin Grigore – preşedinte al SARM
Expediţia CANARE 2016 este condusă de Valentin Grigore – preşedinte al SARM

Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) organizează a 6-a expediţie românească în insulele Canare în perioada 28 iunie – 10 iulie 2016, intitulată "Cer, natură şi civilizaţie pe tărâmuri exotice". La expediţie participă 26 de persoane: 24 din România (între care 5 din Târgovişte) şi 2 americani.

Programul ştiinţifico-cultural-educativ cuprinde evenimente care se vor desfăşura pe trei insule ale arhipelagului Canare. Prima insulă, care va fi vizitată timp de 3 zile este Gran Canaria, cu peisaj spectaculos şi variat, cu canioane şi dune de nisip. 

canare sarm

A doua insulă, vizitată timp de 7 zile, va fi La Palma, cea mai spectaculoasă insulă din program, unde se regăseşte diversitatea unui continent întreg: sudul vulcanic (ultimul vulcan a erupt în urmă cu 45 de ani), cu peisaje selenare şi marţiene, nordul insulei cu păduri luxuriante de patrimoniu UNESCO şi cascade, centrul insulei cu pădurile de pini canarieni în peisajul generat de cea mai mare prăbuşire din lume a unei căldări vulcanice (diferenţă de nivel de 2000 metri) şi rezervaţia Caldera de Taburiente, cu vârful cel mai înalt al insulei, 2430 m, care găzduieşte pe marginea căldării vulcanice cea mai mare reţea de telescoape din emisfera nordică şi cel mai mare telescop din lume, Gran Telescopio de Canarias cu oglinda de 10,4 m. 

canare sarm

În programul expediţiei pe această insulă figurează şi participarea la workshop-ul internaţional Starlight, Beyond Light Pollution 2016 – Lumina stelelor, dincolo de poluarea luminoasă (www.astro-travels.com/La-Palma-Starlight-2016.html). 

Acest eveniment este dedicat eforturilor internaţionale de combatere a poluării luminoase (care are efecte negative puternice asupra sănătăţii umane, a ecosistemului, a consumului de energie şi asupra cerului nopţii) şi salvării cerului înstelat nocturn. La conferinţă participă specialişti şi militanţi din SUA, Canada, Chile, Spania, Italia, România, comitetul de organizare a evenimentului fiind format din Ovidiu Văduvescu – astronom internaţional de origine română, cercetător la Institutul Isaac Newton din Canare, Valentin Grigore – preşedinte al Societăţii Astronomice Române de Meteori şi coordonator Naţional în România pentru organizaţiei internaţională Astronomi Fără Frontiere, Cipriano Marin – Secretar General al Centrului UNESCO din insulele Canare, Audrey Fischer, preşedintă a Societăţii Astronomice din Chicago şi fondatoare a proiectului internaţional One Star at a Time. Evenimentul este sprijinit de Guvernul Local Cabildo Insular din La Palma.

canare sarm

Ultima insulă din programul expediţiei CANARE 2016 va fi Tenerife, unde programul de 3 zile va include urcare pe vulcanul Teide la 3718 şi alte obiective, printre care şi vizitarea unuia dintre cele mai mari parcuri cu animale din lume (cu influenţe thailandeze) şi a Complexului Cultural – Biblioteca Insular „Alejandro Cioranescu” dedicat lui Alexandru Ciorănescu, mare savant, diplomat, istoric, poet şi prozator român, născut la Moroieni în judeţul Dâmboviţa şi stabilit în insulele Canare.

Expediţia CANARE 2016 este condusă de Valentin Grigore – preşedinte al SARM şi face parte din programul de turism cultural-educativ pe tărâmuri exotice al asociaţiei lansat în anul 2010.

canare sarm
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite