Zeci de părinţi şi-au schimbat cărţile de identitate pentru a-şi înscrie copiii la Şcoala Nr. 2 din Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii de şase ani se pregătesc de clasa zero
Copiii de şase ani se pregătesc de clasa zero

Zeci de părinţi din Târgovişte şi-au schimbat cărţile de identitate în ultima lună pentru a avea în acte adrese din circumscripţia Şcolii generale "Ioan Alexandru Brătescu Voineşti" situată în centrul oraşului, oamenii încercând în acest mod să-şi înscrie copii în clasa întâi şi în cea pregătitoare.

Potrivit directorului Şcolii generale "Ioan Alexandru Brătescu Voineşti" din Târgovişte, profesor Nicolae Nicolăescu, de la începutul lunii februarie, părinţii au căutat rude şi prieteni din zona arondată şcolii, pe care i-au rugat să-i "ia în spaţiu", apoi s-au prezentat cu buletine noi, însă toate cazurile au fost respinse potrivit normelor interne de selecţie a elevilor.

"Nu locuiesc la noile adrese, dar zeci de părinţi s-au prezentat la şcoala noastră cu buletine emise în decursul lunii februarie, reţineţi buletine noi cu adrese noi, nu flotant, deci părinţii îşi fac dreptate în felul lor. Numărul mare de astfel de cazuri ne-a determinat să cerem informaţii despre aceste persoane de la asociaţiile de proprietari şi chiar de la vecini, iar concluziile ne-au arătat invariabil că nu locuiesc acolo, la noile adrese", a declarat pentru Mediafax directorul şcolii, profesor Nicolae Nicolăescu.

Reprezentanţii Ispectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa susţin ca normele de înscriere în clasa întâi şi în clasa pregătitoare vor fi respectate şi dau asigurări că toţi copiii vor fi înscrişi.

"Toţi copiii din zonele arondate şcolii respective vor fi înscrişi la acea şcoală, asta este o situaţie fără discuţie. Pentru ceilalţi, în limita locurilor disponibile, urmează să se facă repartiţia în baza criteriilor specifice pe pe care unităţile şcolare în cauză ni le vor prezenta şi noi le vom aproba", a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Dâmboviţa, prof Sorin Ion.

Şcoala generală "Ioan Alexandru Brătescu Voineşti", care este una dintre cele mai bune şcoli din Târgovişte, are cea mai mare circumscripţie arondată din municipiu, fiind cuprinşi în actualul an de învăţământ 1.000 de elevi, iar pentru noul an şcolar, unitatea dispune de trei clase întâi şi două clase pregătitoare, singura problemă fiind clădirea care este deja aglomerată.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite