Zăpadă multă, ger şi viscol peste Dâmboviţa în următoarele trei zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zăpada a dat peste cap traficul rutier
Zăpada a dat peste cap traficul rutier

Vremea se înrăutăţeşte din nou în Dâmboviţa. Meteorologii au emis deja două avertizări cod portocaliu şi una cod galben pentru perioada 12 - 14 februarie. Autorităţile ne cer insistent să nu plecam la drumuri lungi.

Dacă situaţia impune totuşi să facem deplasări, este bine să ne informăm exact cu privire la starea drumurilor, înainte de a ne urca la volan. În acest sens, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a pus la dispoziţia dâmboviţenilor numărul de telefon cu tarif normal 0245-611423, unde pot fi de asemenea semnalate problemele din teritoriu.

La Târgovişte, administraţia locală a deschis un telverde - 0.800.800.361 - unde cetăţenii care nu se pot deplasa din cauza bolii şi a bătrâneţii să poată apela la sprijinul primăriei. Un angajat al Direcţiei de Asistenţă Socială, spune primarul Gabriel Boriga, se va deplasa la fiecare acasă şi îi va aproviziona cu medicamente, mâncare şi apă. Gratuit. Linia telefonică gratuită va fi deschisă atâta timp cât condiţiile meteorologice o vor cere.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis trei avertizări meteorologice valabile şi pentru judeţul Dâmboviţa.

În intervalul 12 februarie 2012, ora 18.00 – 13 februarie, ora 12.00, judeţul Dâmboviţa se va afla sub atenţionare COD GALBEN. Potrivit ANM, va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi local 15 cm. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 40 – 50 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada.

În intervalul 13 februarie, ora 12.00 – 14 februarie, ora 02.00, ne vom afla sub incidenţa CODULUI PORTOCALIU. Potrivit meteorologilor, va ninge abundent în partea de sud şi sud-est a ţării, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 55 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi local 30 cm şi, izolat, 50 cm.

În intervalul 14 februarie, ora 02.00 – 14 februarie, ora 14.00, judeţul Dâmboviţa a fost avertizat cu COD PORTOCALIU. Va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de până la 60 – 70 km/h, temporar viscolind şi spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă, ce va depăşi 30 cm.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite