WU SHU DE CALITATE! Sportivii de la Clubul Rizea s-au bătut pe viaţă şi pe moarte într-o competiţie internă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-au luptat de parcă ar fi câştigat zeci de mii de euro. În fapt, sportivii Clubului Rizea Wu Shu din Târgovişte, s-au întrecut pentru a-şi demonstra cunoştinţele în arte marţiale, în faţa celorlalţi colegi, într-o competiţie internă. Chiar dacă s-u lovit fără glumă, iar unii dintre ei au plecat acasă cu ochii vineţi sau cu nasul spart, la finalul întrecerii şi-au dat mâna de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.



În total, au fost 14 meciuri pe viaţa şi pe moarte în care au concurat atât copii cât şi tineri trecuţi de 18 ani.  „Compteţia s-a derulat foarte bine, mai ales că mulţi dintre sportivi sunt la început de drum. Aproape jumătate dintre ei ai au doar câteva luni de antrenament în spate şi învaţă foarte repede. Pe noi ne interesează să înveţe tehnica pentru că bătaie oricine ştie. Trebuie să gândeşti înainte dai un pumn. Este exact ca un joc de şah. Adversarul trebuie provocat, atras în cuşcă şi apoi pus la podea”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”, prof. Rizea Constantin.

image

SEMIFINALĂ DAVID ŞĂULEAN - VLAD ALEXANDRU

Vedeta competiţiei a fost Ştefan Sorescu, la categoria 75 de kilograme, sportivul care a avut un adversar doar în David Şăulean, pe care l-a învins însă la puncte.

FINALĂ ŞTEFAN SORESCU - DAVID ŞĂULEAN

La categoria 65 de kilograme s-a impus Marius Prisiceanu, care l-a învins în finală pe Radu Vlad iar la categoria „muscă” toate meciurile s-au terminat la egalitate, pentru a nu întrista asistenţa.

La final, toţi sportivii au fost recompensaţi cu diplome şi medalii.

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite