Visul Chindiei se destramă
0Formaţia târgovişteană este inclusă pe o listă a echipelor ce nu au drept de promovare în acest sezon. Federaţia Română de Fotbal a aprobat o modificare în regulament, care nu permite cluburilor care au efectuat operaţiuni juridice, începând cu 2008, să obţină licenţa în caz de promovare într-un eşalon superior.
Visul Chindiei Târgovişte de a juca la nivel înalt este destrămat de decizia Federaţiei Române de Fotbal de a pune formaţia de lângă Turnul Chindiei pe lista neagră a echipelor care nu au drept de promovare în acest sezon. Comitetul de Urgenţă al FRF a apobat, în şedinţa din 26 ianuarie, modificarea Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice, prin introducerea articolului 5 bis, care nu permite cluburilor care au efectuat aperaţiuni juridice, începând cu anul 2008, să obţină licenţa în caz de promovare într-un eşalon superior ori să evolueze în cupele europene, în caz de calificare, timp de trei ani. Oficialii târgovişteni sunt extrem de afectaţi de această decizie şi o vor contesta, iar dacă este nevoie vor merge până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
„Chindia nu a preluat locul nimănui. Noi am făcut o cerere de înscriere la Federaţie, în vară, şi am primit un loc în Liga a III-a. Dacă tot aveau de gând să anunţe nişte lucruri, ar fi trebuit să o facă înainte de începerea campionatului, nu la jumătatea lui. Nu poţi să opreşti munca unor profesionişti prin astfel de decizii”, spune fostul arbitru internaţional Ion Crăciunescu, preşedintele clubului târgoviştean.
Chindia a luat-o de la zero
Chindia Târgovişte nu a preluat loc şi nu şi-a schimbat numele, ca în cazul celorlalte formaţii aflate pe lista neagră a FRF, ci este un club nou înfiinţat. S-a înfiinţat în luna iulie a anului trecut şi a fost acceptat direct în Liga a III-a în baza unei cereri. Astfel, oficialii târgovişteni spun că gruparea din fosta cetate de scaun nu ar trebui să se afle pe acea listă întocmită de Federaţia Română de Fotbal. Pe lista neagră a FRF se mai află UTA, FC SIlvania, Viitorul Constanţa, FCM Oneşti, FC Voluntari, CS Buftea, CS Baloteşti, AFC Filipeştii de Pădure, FC Drobeta, FC Piatra Olt, FC Hunedoara, FC Maramureş Baia Mare, FCM Alexandria, Sportul Vişina Nouă, Argeşul Mihăileşti, AFC Odorheiul Secuiesc, Minerul Motru, Avântul Reghin, SCM Roman, CSM Paşcani.
Suporterii târgovişteni sunt şi ei indignaţi după aflarea veştii ca echipa lor favorită ar putea să nu joace în Liga a 2-a din sezonul urmator în urma deciziei FRF. “Suntem pe primul loc în serie, fără înfrângere, şi ar fi păcat să nu promovăm pentru că aşa vor şefii fotbalului românesc. Mergem la meciuri să susţinem echipa pe ploaie şi pe frig şi ne trezim că cei de la FRF nu vor ca echipa să se afle într-o ligă superioară”, spune Alin Badea, un suporter târgoviştean.