Târgovişte: Virgil Ilie – Latze, şi-a tatuat viaţa pe braţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Virgil Ilie – Latze, şi-a tatuat viaţa pe braţ
Târgovişte: Virgil Ilie – Latze, şi-a tatuat viaţa pe braţ

Latze este cel mai cunoscut artist tatuator din tot judeţul. Face tatuaje de peste 10 ani şi are pe corpul său 29 de opere de artă.

Pe Virgil Ilie nimeni nu îl cunoaşte după numele său real. Toată lumea îi spune Latze. Cei care au trecut prin mâna lui îl recunosc ca artist suprem în lumea tatuajelor iar cei care nu au ajuns încă la el în salon rămân cu gura căscată când văd câte un tatuaj făcut de el.

Primul aparat de tatuat l-a confecţionat singur


Latze a început să fie atent la tatuaje prin 1995. Atunci a observat cu atenţie câteva modele. Forma şi felul în care au fost bătute în piele i-au atras atenţia şi a decis că trebuie să înveţe şi el să tatueze pentru a îmbunătăţi tehnica existentă. Şi-a făcut singur un aparat artizanal de tatuat şi a început să exerseze. Primul tatuaj din viaţa lui l-a bătut pe propria-i piele. „Mi-am făcut un trandafir pe care după ani buni l-am acoperit cu un alt tatuaj. Îmi pare rău acum că nu l-am păstrat ca amintire”.

Păstrează primul dolar câştigat

În 1999 a obţinut un contract de muncă în Israel. Acolo a văzut un cabinet de tatuat care nu avea tatuator. A urmat un curs de o lună de zile şi timp de doi ani a tatuat sute de israelieni. Acolo a învăţat adevărata artă a tatuajelor. Latze îşi aminteşte cu drag de primul tatuaj făcut la salon. „Am încasat de la fata respectivă doar un dolar pentru că a fost prima clientă. Am şi acum acel dolar, pus în folie, ca amintire”, povesteşte artistul tatuajelor.

Întors în ţară în 2001 a lucrat 8 luni într-un salon din Bucureşti iar mai apoi s-a întors la Târgovişte unde un prieten de-al său a deschis un salon modern şi i-a oferit şansa să facă ce îi place lui mai mult. Din 2006, Latze a devenit administratorul salonului Fashionable Tatoos şi are cel puţin 3 clienţi pe zi care vor un tatuaj de la el.

image



Are 29 de tatuaje

Pentru Latze, tatuajele semnifică un mod de exprimare, de a vorbi cu cei din jur, de a le spune despre tine lucruri pe care în mod normal nu le-ai rosti. El însuşi are 29 de tatuaje pe care şi le-a făcut în mare parte singur. „Am pe braţ povestea vieţii mele. O înşiruire de tatuaje care semnifică momente importante din viaţa mea. Am tălpile primilor doi copii ai mei, la o săptămână de la naştere şi urmează să îmi imprim palma celui de-al treilea băiat”, spune Latze.

image



Pe lângă tatuaje, la salonul din Târgovişte, Latze face şi piercing-uri, manichiură, pedichiură şi machiaj permanent. Despre oamenii care îi calcă pragul, Latze spune că provin din toate categoriile sociale şi că, deşi mai există prejudecăţi, oamenii au înţeles că tatuajele reprezintă o adevărată artă şi semnificaţia lor trebuie să pornească din suflet sau din experienţele de viaţă personale.

Ce-i place
Îmi place foarte mult să desenez. Am pictat tablouri pe care le-am vândut atât în ţară cât şi în străinătate. Îmi plac oamenii care sunt naturali şi în general oamenii direcţi.

Ce nu-i place
Nu-mi plac oamenii făţarnici, cei care vor să pară ceea ce nu sunt. Nu suport ipocrizia şi urăsc să fiu minţit. Detest varza şi nu o mănânc indiferent de forma în care a fost gătită.

Întrebări şi răspunsuri:

Care este tatuajul de care eşti cel mai mândru?

Pe primul loc sunt tălpile băieţilor mei, pe care le am cu mine mereu, în piele. Pe locul doi este o combinaţie de tatuaje pe care am făcut-o mai demult ce semnifică „îngrădirea vieţii fără sens”.

Dacă nu ai fi făcut tatuaje, ce altceva ai fi făcut?

Aş fi mers înainte cu elecronica. Asta a fost marea mea pasiune înainte de tatuaje. Am lucrat 14 ani la armată în domeniu şi chiar şi acum mai meşteresc câte ceva atunci când am timp.


Profil:
Nume: Virgil Ilie
Data naşterii: 30 iunie 1970
Locul naşterii: Târgovişte
Studii: Liceul „I. H. Rădulescu” Târgovişte
Familie: căsătorit, 3 copii


Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite