Vicepreşedintele PDL Florin Popescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la şefia CJ Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele PDL Florin Popescu şi-a depus, luni, candidatura pentru un nou mandat la şefia Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Totodată, au fost depuse listele de candidaturi ale PDL Dâmboviţa pentru alegerile locale din iunie.

La nivel de judeţ, PDL candidează sub sigla şi însemnele partidului, fără a face vreo alianţă electorală, dar având acorduri de colaborare şi neagresiune cu PNŢCD, Partida Romilor Pro Europa şi Partidul Ecologist.

''Am convingerea că în cei patru ani în care am condus destinele judeţului Dâmboviţa am făcut ceea ce am promis. am făcut drumuri. Peste 600 de kilometri, faţă de 100 cât au făcut PSD-iştii în mandatul precedent. Peste 1.100 de reţele de apă şi canalizare, locuri de joacă pentru copii. Am reabilitat bisericile şi, ceea ce este cel mai important, am demarat infrastructura pentru a atrage investitori care să creeze noi locuri de muncă'', a declarat Florin Popescu.

Senatorul Valentin Calcan a spus că Florin Popescu este susţinut de 46 de primari, din totalul de 89 câţi are Dâmboviţa. ''Intrăm în campanie electorală, din punct de vedere politic, mult mai bine. Florin Popescu şi echipa sa sunt sprijiniţi de 46 de primari din judeţ, faţă de 31 câţi am avut alături de noi în 2008. Sunt primari deosebiţi, care au făcut lucruri extraordinare în ultimii patru ani pentru localităţile lor'', a precizat Calcan.

AGERPRES

Adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Târgovişte despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite