PORTRET Vicenţiu Voiculescu adună cărţi rare despre originea românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgoviţteanul este primul dâmboviţean care s-a declarat oficial de naţionalitate geto-dacă şi de credinţă zamolxiană.

Îndrăgostit de istorie, de antichitate. Fascinat de trecutul naţional, mai ales de perioada în care poporul român nu fusese zămislit. Aşa se descrie târgovişteanul Vicenţiu Voiculescu.

Despre primii ani ai vieţii, îşi aminteşte cu emoţie. A petrecut această perioadă între munte şi câmpie, în gospodăriile bunicilor. „Alergam desculţ prin colbul uliţei. Era plăcerea mea. Hălălăiam pe mirişti, prin trifoaie. Îmi plăcea să mă las mângâiat de soare, să simt adierea vântului ce bătea proaspăt dinspre pădure. A fost ceva deosebit”, mărturiseşte Vicenţiu.

Fire visătoare, scrie poezii încă din şcoala generală. Frânturi din gândirea sa de copil. „Le puneam pe câte un colţ de hârtie, atunci când îmi venea inspiraţia. Creeam un text, apoi versificam. Eram un idealist încă de mic. Participam la toate concursurile literare”, spune Voiculescu.

Scrie poezii din şcoala generală


Creaţiile lui Vicenţiu au fost publicate în revista „Cutezătorii”. „Era ceva să-ţi apară numele acolo. Eu unul am fost mândru şi când am fost făcut pionier. M-a mişcat mult evenimentul petrecut printre ruinele Curţii Domneşti de la Târgovişte”, îşi aminteşte Vicenţiu.

În liceu, i s-a conturat şi mai mult pasiunea pentru istorie şi pentru literatură, dar şi aplecarea spre ştiinţele exacte. „Chimia, matematica şi fizica cred că sunt materii esenţiale. Sunt ştiinţele care formează un limbaj universal, cu care se poate comunica în întreg spaţiul”.

Vicenţiu Voiculescu este un împătimit al istoriei precreştine a acestor meleaguri. Crede că esenţa românului este de origine geto-dacă. Vicenţiu Voiculescu ne-a mărturisit că este primul dâmboviţean care, absorbit de cultura geto-dacă, de profunzimea gândirii acelor înţelepţi, de credinţa lor, s-a declarat oficial de naţionalitate geto-dacă şi de credinţă zamolxiană.

Are acasă sute de cărţi despre istoria antică. „Am investit mulţi bani pentru a-mi procura lucrări rare, cărţi în care am descoperit lucruri uluitoare despre originile poporului român”, spune Vicenţiu.

Târgovişteanul este mâhnit că nu a reuşit până acum să viziteze toate locurile cheie care au stat la baza societăţii geto-dace, a credinţei străbunilor. „Mi-am propus să ajung la Sarmizegetusa. Acolo este un epicentru al neamului noastru, un loc de unde a izvorât românismul”.

Vicenţiu Voiculescu crede că noi, ca neam, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a acestora.

Întrebări şi răspunsuri:

Lucrezi la o carte. Despre ce este vorba?
Este o lucrare deosebită. O carte care, zic eu, va avea impact. Va conţine informaţii inedite. Se va chema „Piatra unghiulară”. Cititorii vor găsi în acest volum dezvăluiri senzaţionale. Este cuprinsă în această carte şi o parte din viaţa mea. Ce am trăit eu, cum am ajuns să nu mai am speranţe. Este o carte despre ceea ce au însemnat ultimii 20 de ani pentru ţară.

Ce zic despre tine oamenii, când aud că te-ai declarat de credinţă zamolxiană?
Înainte de a mă oficaliza, am întrebat pe cineva din Biserică dacă pot deveni zamolxian şi mi-a spus că sunt pe drumul cel bun. Pentru mine, „Dacia Preistorică” a lui Nicolae Densuşianu este adevărata Biblie. Acolo, mă regăsesc.

Ce îi place:

„Îmi place cultura. Îmi place să visez. Îmi place să sper. Îmi plac oamenii cu gânduri curate. Îmi plac şi artele marţiale, pe care le-am practicat o vreme”, spune Vicenţiu.

Ce nu îi place:

„Nu-mi place minciuna. Nu îmi plac oamenii fără curaj, laşii. Nu îmi plac cei care nu-şi cunosc drepturile sau nu vor să le expună. Nu îmi place că românii sărăcesc, devin cerşetori”, afirmă Voiculescu.

Profil:

Născut: 28 august 1969, Bucureşti
Studii: Licenţiat în Jurnalism şi Industrie Alimentară
Familie: Necăsătorit, un băiat, Adrian-Vicenţiu

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite