Viaţă la limită cu patru lei pe zi

Într-o familie care trăieşte cu venituri lunare de 630 de lei, tatăl a rămas fără un picior, iar mama are cancer. Membrii familiei sunt nemulţumiţi că autorităţile şi-au întors capul de la ei sau, mai rău, îi poartă pe drumuri degeaba.

Familia Păun din Potlogi, Dâmboviţa, era până în 2004 fericită. Ambii soţi mai fuseseră căsătoriţi, fiecare având copii din prima căsătorie. Şi-au început viaţa împreună cu mult curaj. Să creşti cinci copii nu era uşor, cu atât mai mult cu cât Florica a fost nevoită să renunţe la slujba ei de laborant chimist la Schela Titu, în urma disponibilizărilor din’92. Marin era mulţumit de serviciul de şofer şi, în scurt timp, familia Păun a fost binecuvântată cu încă doi copii. Lumea avea să le fie însă zguduită de o dramă ruptă parcă din filme.

Şi-a pierdut piciorul în 2004

În acea noapte din 2004, Marin nu bănuia că va trece la doi paşi de moarte. “Ne întorceam de la o nuntă, de la Adunaţii Copăceni, şi am făcut pană. Am mers, am pus triunghiul şi am schimbat cauciucul. Am vrut să recuperez triunghiul şi de atunci nu mai ţin minte nimic. M-a lovit o maşină. Am fost operat de urgenţă, dar nu s-a mai putut face nimic şi au fost nevoiţi să îmi amputeze piciorul”, povesteşte cu amărăciune Marin.

Avea 42 de ani şi şapte copii, care acum rămâneau fără nicio sursă de venit. A urmat un proces lung şi, ca şi cum ghinionul nu voia să-l părăsească, şoferul care l-a mutilat a murit în pragul anunţării sentinţei.

Justiţia l-a trimis la muncă

Vărul lui Marin a fost rănit în acelaşi accident. Şi el şi-a pierdut piciorul. “El a primit 500 de milioane de lei vechi, iar eu 200. Judecătorul mi-a spus că sunt bun de muncă”, îşi aminteşte Marin. Singur în lupta cu sistemul, Marin era în pragul disperării. Speranţa a venit de la colegii de serviciu: “Firma la care lucram mi-a propus un post de paznic. Am făcut şi eu haz de necaz şi le-am zis să mai angajeze un surd şi un orb, ca să fie echipa completă”, râde amar Marin. “Mi-ar plăcea să merg din nou la muncă, ce n-aş da să pot conduce iar!”

Nenorocirea loveşte din nou

La doi ani după accident, urgia a lovit din nou familia Păun. Florica se simţea rău de câtva timp, dar, fiind singurul sprijin al familiei, nu a avut timp să se ocupe de ea. Când lucrurile s-au mai liniştit, a decis să meargă la doctor la Titu, unde verdictul a picat ca un trăsnet: cancer de col uterin. “Am fost trimisă la Fundeni, unde au urmat luni chinuitoare de chimioterapie. De-abia mă mai ţineam pe picioare. Simţeam că nu mai am putere să continui. Acum mi-au zis că aş mai avea două tumori maligne, una la ficat şi una la rinichiul drept, dar nu mă mai operez”, declară Florica.

Invalidul, bătaia de joc a autorităţilor

Pentru a putea merge, Marin are nevoie de o proteză. “Proteza costa 95 de milioane. Casa de Asigurări urma să plătească jumătate şi noi să punem diferenţa. Când să o cumpărăm, am aflat că s-a scumpit de două ori. Casa de Asigurări ne-a pus să facem alt dosar, alte cheltuieli, altă alergătură. Când ne-am prezentat, ne-au spus că nu mai au fonduri”, povesteşte indignată Florica.

Florica Păun:
“După operaţie, vorbeam la telefon cu soţul meu, nu mai puteam, aproape că cedasem lupta cu cancerul. În timp ce vorbeam la telefon, Răzvan, cel mic, a vrut să vorbească cu mine. Şi mi-a zis: hoaţo, te-ai dus la doctori să mori, mi-ai promis că nu mori” – în clipa aceea parcă am renăscut. Sunt foarte mândră de copiii mei. Sunt deştepţi şi talentaţi. Mihai făcea fotbal, dar a trebuit să renunţe pentru că nu aveam bani să acoperim costurile cu tratamentul meu şi cu echipamentul şi deplasările lui. Cel mic este foarte bun la matematică şi vrea să se facă reporter de televiziune. Voi lupta până la ultima suflare ca să nu îmi văd copiii cerşind, nu aş suporta gândul că vor munci vreodată pentru o farfurie cu mâncare”, spune Florica.