PORTRET Vasile Neguş transformă piatra în icoană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 20 de ani, dâmboviţeanul însufleţeşte roca rece, adunată de pe prundul râurilor. Lucrările sale au fost cumpărate de colecţionari din întreaga lume. Artistul crede că fiecare dintre noi ne naştem cu un har.

A avut o copilărie tihnită. Trăită într-un cadru mirific, la poalele Bucegilor. Vasile Neguş spune că nu a fost lipsit de dragoste, de căldură. A fost impresionat de mic de imensitatea cerului. Căuta să afle ce este dincolo de albastrul crud, dincolo de norii care se unduiau la înălţimi. Ne-a spus că a fost atras de pictură din fragedă copilărie.

„La doi-trei ani am pus mâna pe creion. Desenam cu un talent care i-a uimit pe mulţi”. Această pasiune nu l-a mai părăsit niciodată. În şcoala primară a participat la mai multe concursuri tematice. A fost lăudat şi cam atât.

Crede că fiecare om se naşte cu un har


Vasile Neguş a absolvit Liceul de Petrol. Şi-a dorit să meargă la Facultatea de Arte Plastice, dar părinţii, îşi aminteşte cu tristeţe, nu l-au încurajat. Oameni de la ţară, obişnuiţi cu truda, cu încredere în munca pământului, au vrut ca băiatul lor să aibă un serviciu şi cam atât. „M-am lăsat condus de părinţi, dar nu mi-am înăbuşit pasiunea pentru pictură”, spune artistul.

Recunoaşte că o influenţă bună asupra lui a avut un frate mai mare, pe care l-a urmărit deseori desenând. „Avea un talent extraordinar. Mă uimea ce ieşea din mâinile şi din imaginaţia sa, dar s-a lăsat”, mărturiseşte pictorul. Vasile Neguş este hotărât să dea frâul liber copiilor săi să-şi urmeze visele, harul.

„Eu cred, aşa cum spune şi învăţătura creştină, că nu se naşte om fără un dar şi, pe parcurs, mai poate căpăta şi altele. Numai că harul trebuie cultivat. Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în buzunar”, spune plasticianul. De 20 de ani, Vasile Neguş pictează numai icoane. Pe lemn, dar mai ales pe piatră. Ştie să însufleţească această materie rece prin simbolurile creştine pe care le migăleşte cu pasiune. „Umblu pe văile râurilor şi pâraielor şi caut pietre. Mă uit la ele, le studiez. Ştiu de când le aleg ce o să pictez pe ele. Mă interesează în primul rând să aibă stabilitate. Nu intervin prea mult asupra pietrei”, afirmă Vasile Neguş.

Invitat să expună în Germania


Artistul spune că a picta icoane este un lucru extraordinar. Nu este la îndemâna oricui. Trebuie să ai cunoştinţe despre religie, despre canoane, să intri în comuniune cu Dumnezeu. „Caut să vorbesc prin simboluri, fiindcă Dumnezeu tot prin simboluri a vorbit oamenilor. Lumea întreagă este până la urmă un simbol”, crede Neguş.

Prima expoziţie de pictură, a avut-o în 1990, la casa de Cultură din Pucioasa. Au urmat alte şi alte vernisaje. Artistul a lucrat mult şi la comandă. Picturile sale au ajuns în toată Europa, ba chiar şi în America. „Cred că peste 1000 de lucrări împodobesc case din întreaga lume. Multe au fost cumpărate, altele dăruite”. Vasile Neguş a fost invitat să organizeze în această vară o expoziţie în Germania. Spune că nu poate ajunge, fiind presat de problemele fireşti ale vieţii. Îşi va trimite în schimb lucrările.

Întrebări şi răspunsuri:

Nu v-aţi gândit să-i iniţiaţi şi pe alţii în tainele picturii pe piatră?
Ba da. Vreau să înfiinţez o asociaţie pentru păstrarea tradiţiei, să deschid un atelier de pictură pentru copii, un fel de şcoală de ucenici. Am de gând să deschid la mine în sat şi o şcoală de vară. Am un loc special pentru aşa ceva.

Sunteţi student în anul III la Facultatea de Teologie. De ce aţi făcut acest pas?
Pentru că sunt un om credincios şi am dorit să-mi desăvârşesc cunoaşterea. Nu vreau să devin preot, dar mi-a plăcut totdeauna să studiez, să observ. Schimbarea mea spirituală a venit cam pe la vârsta de 25 de ani. Dumnezeu are planuri pentru fiecare. Nu sunt două căi identice. Filmul „Iisus din Nazareth” al lui Franco Zeffirelli m-a marcat. Atunci am avut o revelaţie. Schimbarea mea s-a produs însă treptat.

Ce îi place:
„Îmi place tot ceea ce ţine de spirit. Dacă aş avea posibilitatea, aş deschide o televiziune care să prezinte numai lucrurile pozitive. Îmi place să citesc. Oriunde mă duc, am o carte la mine”, spune artistul.

Ce nu îi place:
„Nu îmi place ceea ce nu este de folos. Nu îmi plac oamenii falşi. Nu îmi place minciuna. Nu îmi place munca în zadar. Nu îmi place că există prea multă necredinţă în lume”, afirmă Vasile Neguş.

Profil:
Născut: 13 decembrie 1957, Pucioasa
Studii: Liceul de Petrol, Şcoala Populară de Artă Târgovişte, Student în anul III la Facultatea de Teologie – Universitatea Valahia Târgovişte
Familie: Căsătorit, patru copii.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite