Târgovişte: Radu Vasile cântă la fluier de 75 de ani

Târgovişte: Radu Vasile cântă la fluier de 75 de ani

Avea cinci ani când a doinit prima oară la fluier. Apoi a muncit cât pentru o viaţă de om, dar nu a renunţat niciodată la instrumentele lui dragi. A cântat pentru Ceauşescu, Gheorghiu-Dej şi Hruşciov, iar cel din urmă i-a oferit un ceas.

A fost înfiat în 1941 de o familie de nemţi. „Tatăl meu era inspectorul Poliţiei, omul lui Antonescu. Am fugit în Germania, unde am stat şase luni. Pe urmă, ne-am întors în ţară, eu cu mama, împreună cu generalul Gerschtenberg, şeful aviaţiei militare în România“, povesteşte nea Vasile. „În 1943, când aveam 13 ani, mama a plecat la Craiova cu un căpitan al armatei române care a primit comanda unui regiment de grăniceri“, adaugă rapsodul.

Şi-a regăsit mama în 1948, după cinci ani. „Chiar când am intrat în armată, am participat la un spectacol unde am cântat. În sală era şi mama, am recunoscut-o şi am cerut o întâlnire cu ea. Când ne-am întâlnit, a leşinat şi a căzut. Mi-a zis: „Te-am recunoscut când ai cântat un cântec care mă durea pe mine”, îşi aminteşte plângând nea Radu.

La 19 ani a ajuns pe mâna Securităţii şi a fost trimis la Piteşti. „Ce am putut să văd acolo nu doresc nimănui în lumea asta“, povesteşte nea Radu.

Cânta la fluier pe furiş

A învăţat să cânte la fluier de la cinci ani, de la bunicul său. „Îi furam fluierul de la fereastră şi după ce cântam îl puneam la loc. A văzut că l-am folosit şi m-a prins când am vrut să îl fur din nou. Aproape toate cântecele le ştiu de la el. Era un mare constructor de instrumente, ştia să facă aproape toate instrumentele de cântat”, povesteşte rapsodul. „Tatăl meu cânta la vioară, era un maestru. Cine ştie ce s-o fi ales de el, pe unde o fi fost împuşcat”, adaugă acesta.

A creat mii de fluiere

Alegea lemnul, folosea burghiurile şi dădea găuri, pregătea câte patru sute de fluiere şi mergea la Bezdead cu ele, la un bătrân. „El le dădea găurile şi le făcea să cânte. Eu adunam beţele, le măsuram şi spuneam cum vroiam să iasă. Bătrânul râdea de mine că îl învăţ meserie. Victor Udrea se numea, un maestru, nu am văzut în viaţa mea un om care să cânte la atâtea instrumente. I-am zis: „când o să mori, da-mi mie mâinile tale.” Timp de 30 de ani, am învăţat de la el foarte multe. Acum, am rămas bătrân, singur, toţi cu care am lucrat s-au stins. Acum le dau unui prieten care mi le face  la strung”, spune rapsodul.

A cântat toată viaţa

A avut întotdeauna fluierul cu el. În armată a fost pus şef la grăniceri pe insula Ada Kaleh. „Am cumpărat atunci de la un bulgar, cimpoaie, ocarină şi fluiere, cântam tot timpul”, spune rapsodul.

A participat la sute de concursuri cu Ansamblul Armatei în Ungaria, RDG, Polonia şi în URSS. ”În 1968 am avut un concurs la Târgovişte unde am câştigat premiul întâi. A fost o luptă aprigă cu nişte scoţieni. I-am bătut, juriul a decis că am fost peste ei, a trebuit să cântăm la drâmbă, ocarină, fluier, cimpoi şi voce. Eu eram singurul vocal. Am câştigat, iar in 1972 ne-au invitat la ei”, zâmbeşte nea Radu.

În 1974, a fost la Sofia la un concurs, unde a cântat din cimpoi şi a primit ca premiu, o ciocolată, o şampanie şi un caval bulgăresc.  „Nici acum nu am învăţat să cânt, mă enervează la culmea.. Eu nu am putut niciodată să învăţ cavalul ăsta”, zâmbeşte nea Vasile.

Oamenii sunt curioşi, dar nu cumpără

Nu a mai vândut un cimpoi de ceva vreme. Nici cu fluierele nu prea îi mai merge. „Cumpără lumea, dar mai mult este curioasă, vin oamenii, le probează, sunt foarte încântaţi şi zic că vin a doua zi să cumpere“, zâmbeşte  nea Vasile.

Nea Radu Vasile are în plan să facă o formaţie de 7-8 copii pe care să îi înveţe arta cântatului. „Vreau să iau nişte copii să îi învăţ meserie. Pe copiii de clasa a patra sau a cincea, într-un an, îi duc la televiziune, vedete îi fac“, încheie râzând rapsodul.

Ce-i place:
„Friptura de urs, micii şi tot ce înseamnă carne. Câteodată mai beau o bere, dar şi aia fără alcool. Mi-a plăcut în gospodărie, am lucrat toată viaţa mea unelte agricole, care se perindă prin casa omului, de la coadă de furcă, greblă, lopată, până la topor.

Ce nu-i place:
„Oamenii mincinoşi şi răutăcioşi. Îi urăsc de moarte. Pentru cei sinceri şi cinstiţi mi-aş da şi viaţa, vă spun sincer.“

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:

În faţa căror personalităţi aţi cântat?
R.V.: „Eram invitat la tot felul de reuniuni unde se strângeau oameni importanţi din stat. Îmi aduc aminte cum, odată, a venit la mine Elena Ceauşescu, s-a uitat foarte atentă la cimpoiul la care cântam şi l-a mângâiat. Era foarte mirată de felul în care arăta.“

I-aţi cunoscut pe Gheorghiu-Dej şi pe Hruşciov?
R.V.: „Lucram în Oltenia, în 1955, când am primit o vizită de la Gheorghiu-Dej şi Hruşciov. Lui Gheorghiu-Dej i-a plăcut de mine şi, la 21 ianuarie 1961, am fost chemat să particip în delegaţia de partid şi de stat în URSS. Am fost la Moscova trei săptămâni. Am intrat într-un magazin şi Hruşciov mi-a zis:  „Vreau să te văd cu ceasul ăsta la mână“. Şi mi l-a dat mie. Ceasului i se spunea „demontatorul”. După 40 de ani i s-a rupt un arc, dar îl am şi acum acasă.”

PROFIL:
Născut: 5 octombrie 1929, Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa
Studii: Şcoala Profesională Moreni
Profesie: instalator utilaje petroliere
Familie: soţie şi trei copii