PORTRET Valerian Robu este bolnav de... carte!

Târgovişteanul a prins pasiune pentru lectură de cum a învăţat să citească, iar acum are un mic anticariat şi face donaţii de carte către aşezămintele de ocrotire socială din judeţ.

Iubeşte cartea şi sportul! Una mai mult decât pe cealaltă. A rămas cu amintirile copilăriei adânc înrădăcinate în suflet. Imaginile meleagurilor pitoreşti ale Neamţului, îmbătate în istorie şi naturaleţe, l-au însoţit tot timpul. Valerian Robu şi-a dorit dintotdeauna să ajungă profesor de sport. Visul i s-a îndeplinit parţial.

În tinereţe, a fost profesor suplinitor de sport şi apoi de matematică-fizică în comuna natală, Săbăoani. Greutăţile vieţii l-au ţinut pe loc şi nu a putut urma o facultate în domeniu. „Am făcut atletism, handbal şi fotbal. Atletism am început la 12 ani. Am participat la numeroase concursuri şcolare şi interjudeţene. Eram bun la 100 m, 1500 m, săritura în înălţime, aruncarea greutăţii. Handbal şi fotbal am jucat în liceu”, îşi aminteşte Valerian Robu.

Tot sportul poartă o vină că a ajuns la Târgovişte. Se întâmpla în 1972. A venit în Dâmboviţa pentru a juca la echipa de fotbal „Metalul Târgovişte”. Dar, cum ghinioanele au făcut parte din viaţa sa, în loc de „Metalul”, a ajuns la „Oţelul”.

Antichităţi de preţ îi decorează casa

Nu a zăbovit prea mult în fotbal. S-a gândit că e mai bine să-şi caute o meserie sigură şi s-a înscris la Şcoala Postliceală Electrotehnică de la Târgovişte. Timp de şapte ani, a lucrat ca electrician la Combinatul de Oţeluri Speciale, apoi, s-a angajat în meseria pentru care se pregătise, la IIRUC Bucureşti.

În discuţia pe care am purtat-o, a ţinut neapărat să accentueze faptul că, în toată această cronologie a vieţii sale, nu s-a dezlipit de carte niciodată. „În momentul când am învăţat să citesc, am prins pasiune pentru lectură. Pe vremera când la televizor nu era program decât două ore pe seară, singura modalitate de a te destinde era să citeşti. La lumânare, lampă sau felinar. Până la urmă, faptul că era programul scurt la televizor te făcea să câştigi pe altă parte. Acum citesc doar o sută de pagini pe zi. Nu pot mai mult din cauza ochilor”, spune Valerian Robu, care a devenit între timp şi pasionat de antichităţi şi carte veche.

Ne-a mărturisit că are acasă o colecţie interesantă de cărţi bisericeşti de la 1830, scrise în limba slavonă. „Mai deţin şi câteva obiecte rare, moştenite de la tata, pe care nu le-aş da, indiferent cât de mult s-ar accentua criza. O oglindă lucrată manual, o adevărată bijuterie, şi un ceas cu pendul, din 1876, cumpărat de tata de la un evreu, prin anii ‘50”, dezvăluie Valerian Robu.

În urmă cu 4-5 ani, s-a gândit că poate să aducă lumină în mintea şi sufletele oamenilor trişti, care trăiesc în aşezămintele de ocrotire socială. Valerian Robu a donat până acum aproape 3.000 de volume Căminelor de Bătrâni Niculeşti şi Pucioasa. „Mai am pregătite acum alte 1.000 de titluri. Cred că le voi da bibliotecii din Silişte, o instituţie nou-înfiinţată, care duce lipsă de carte”, afirmă Valerian Robu.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce credeţi că este esenţial ca fiecare om să facă în viaţă?

Să citească cât mai mult şi să ia aminte la experienţele altora. Să socializeze. Dialogul este un bun remediu contra stresului. Consider că între oameni trebuie să existe comunicare fără violenţă. Trebuie să fim toleranţi. Orice nedreptate întâmpinată este bine să o rezolvăm pe calea cea dreaptă, nicidecum altfel.

Aţi văzut România de la un capăt la altul. Ce anume căutaţi în călătoriile dumneavoastră?

Locurile neumblate şi pe cele care clocotesc de istorie şi de tradiţii, fiindcă nu se ştie dacă voi ajunge să le văd şi a doua oară. Caut liniştea din mănăstiri. Trăieşti o senazaţie aparte când te duci la Agapia, Văratec, Sihăstrie etc. Am observat că, în general, românul nu ştie să viziteze. Mulţi se laudă cu ieşirile în străinătate, dar ei s-au dus pentru distracţie, pentru a umbla prin  magazine, nicidecum pentru a vedea marile muzee, pentru a lua pulsul istoriei care ni se dezvăluie acolo. 

Ce îi place:

„Îmi place să citesc şi să călătoresc. Îmi place să trăiesc lumea în imagini. Îmi place să-mi imaginez cum pot fi schimbate locurile pe unde trec”, spune anticarul.

Ce nu îi place:

„Nu îmi place situaţia actuală. Nu îmi place că, de când mă ştiu, am fost generaţie de sacrificiu”, afirmă Valerian Robu.

Profil:

Născut: 6 iunie 1951, comuna Săbăoani, judeţul Neamţ
Studii: Şcoala Postliceală Electrotehnică Târgovişte
Familie: Căsătorit, un băiat – Ciprian