VIDEO Foc înalt de 15 metri, la Bărbuleţu, de sărbătoarea Sfântului Dumitru

Cerul a fost luminat, noaptea trecută, în localitatea dâmboviţeană Bărbuleţu, de “Focul lui Sumedru”, sărbătoare prilejuită de ziua Sfântului Dumitru. Sărbătoarea are loc în fiecare an în noaptea de 25 spre 26 octombrie iar rădăcinile acestui obicei sunt precreştine şi se regăsesc în celebrarea morţii şi a renaşterii. Oamenii au ieşit pe la porţi, iar ulterior, s-au adunat pe dealuri pentru a sărbatori cum se cuvine

“Hai la focul lui Sumedru, c-a mâncat căţeaua iedul, măăă...şi-a mai rămas un hartan şi l-am dat la un ţigan, şi-a mai rămas o frimitură şi am băgat-o în căciulă...”, sunt câteva din versurile strigate de copiii din sat, imediat după ce au aprins focul.

Obicei moştenit de sute de ani

Bătrânii satului îşi aduc aminte că s-au născut cu acest obicei, iar fiecare copil trebuie să ia parte la acest ritual. “Acest obicei, cu focul, l-am pomenit de când eram copilaş mic. Înainte se făceau nişte colindiţe împletite din făină neagră. Se făceau petreceri mari, se cânta cu acordeonul, se făcea friptură, o oală cu ţuică fiartă”, ne-a povestit Napoleon Cornoiu, un bătrân al satului.

Calendarul pastoral al oierilor români este împărţit în două anotimpuri: iarna, patronată de Sumedru sau Simedru, reprezentare mitica, ce desfrunzeşte codrul şi vara, patronată de fratele acestuia, Sangiorz, care înfrunzeşte codrul.

Toamna târziu, oierii din Bîrbuleţu, celebrează moartea şi renaşterea lui Sumedru, zeu de origine indo-europeană, care a preluat numele şi data de celebrare ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie.

“Această sărbătoare semnifică strânsul recoltelor. Se spune că cu cât se va înălţa de sus focul, atât de rea o să fie iarna aceasta, dar şi anul viitor va fi mai bogat. Mă mândresc cu faptul că am o comunitate harnică”, a declarat marian Alexe, primarul comunei Bărbuleţu.

Semnificaţia focului

Semnificaţia Focului lui Sumedru este aceea a unui scenariu al morţii şi renaşterii anuale a unei divinităţi, un ceremonial ce cuprinde moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârsit de an prin tăierea unui arbore din pădure, urmată imediat de renaşterea acestuia prin incinerarea trupului neînsufleţit în noaptea de 25 spre 26 octombrie. Focul are aici rol purificator şi regenerator. Cenuşa, cărbunii aprinşi şi alte resturi din rugul funerar, sunt luate de săteni pentru a fertiliza grădinile şi livezile. Pomenirile precum şi rugurile aprinse, alături de veghea rituală, trimit la un ceremonial ce are în vedere câştigarea bunăvoinţei strămoşilor pentru a asigura în anul cel vine, recolte la fel de bune.