VANDALISM Coşurile de gunoi abia montate pe Calea Bucureşti au fost rupte de derbedei GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prostia omenească poate fi descrisă în multe feluri însă, de multe ori, rămânem muţi de uimire când aflăm de isprava unora care se intitulează sugestiv „oameni”. Zeci de coşuri de gunoi din metal, montate ieri de Direcţia de Salubritate, au fost fost îndoite sau smulse din pământ în unele cazuri.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

„Ieri am reuşit să plantăm suporţii şi am constatat că au fost strambaţi, scoşi din pământ. Nu se mai pot folosi. Pe tot tronsonul de la Poarta Bucureşti şi până în giratoriul de la sârbi am făcut 30 de gropi, am montat picioarele şi azi urma să punem coşurile. Toţi stâlpii sunt dărâmaţi. În cursul nopţii au făcut treaba asta. Nişte nenorociţi. E răutate la mijloc. Acum stau să mă gândesc dacă să mai pun coşuri de gunoi, pentru că nu se merită”, a declarat Dănuţ Badea, directorul Direcţiei de Salubritate din cadrul primăriei Târgovişte.

Coşurile de gunoi au fost comandate la o firmă din Baia Mare iar costul pentru fiecare bucată se ridică la 200 de lei. Târgoviştenii certaţi cu bunul simţ îşi lasă urmele trecerii lor peste tot ce înseamnă „frumos” în municipiu. Nu de puţine ori, angajaţii Direcţiei de Salubritate se plâng că florile din sensurile giratorii sunt furate. Ba chiar în iarna care a trecut, câţiva pitici ornamentali au fost furaţi sau sparţi.

Pentru descurajarea actelor de vandalism au fost montate camere de supraveghere în aproape toate sunsurile giratorii în care s-au investit zeci de mii de lei.

Târgovişte



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite