Un şofer a scăpat cu viaţă după ce s-a răsturnat cu macaraua într-o schelă petrolieră la Moreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu i-a venit să creadă când a văzut că a scăpat doar cu câteva zgârieturi. Un muncitor în vârstă de 59 de ani, din localitatea dâmboviţeană Valea Lungă a derapat, ieri, cu o macara şi s-a răsturnat într-o râpă adâncă de peste zece metri.

Acesta este angajat ca şofer la SC. Foraj Sonde SA, Târgu Mureş, care extrage petrolul de pe “Dealu Bătrân” din municipiul Moreni. “Cascadorul” de ocazie le-a declarat oamenilor legii că s-a dat peste cap cu utilajul de câteva ori şi că a tras o sperietură zdravănă, dar că este bine. Acesta a dat cu spatele, în încercarea de a întoarce utilajul, dar în momentul acela a fost orbit de soare şi a pierdut controlul, răsturnându-se.

O ambulanţă de la Spitalul Municipal Moreni s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda îngrijiri conducătorului, dar acesta a refuzat să fie dus la spital pe motiv că nu se simte rău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, Georgiana Comănici, incidentul s-a produs pe un drum industrial, intens circulat de utilaje grele.



Macaraua care s-a răsturnat are peste 29 de tone şi valorează câteva miliarde de lei vechi. Pentru că este foarte grea, la faţa locului se aşteaptă o altă macara, mult mai mare, care să o ridice din râpă. Operaţiunea este însă dificilă, având în vedere că terenul este instabil.

Zona “Dealu Bătrân”, din Mornei, este foarte bogată în zăcăminte de petrol şi este împânzită de schele care extrag combustibilul. Potrivit unor surse din rândul muncitorilor, acolo se pregăteşte o extracţie impresionantă de petrol în urma unui parteneriat al firmei SC. Foraj Sonde SA, Târgu Mureş cu OMV Petrom. Combustibilul urmează a fi scos de la peste 2500 de metri adâncime.

image
Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite