Târgovişte: Trecerile de pietoni, parcări pentru şoferii inconştienţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza maşinilor parcate pe trecere, şoferii observă în ultimul moment pietonii care vor să traverseze strada. Un mort şi 11 răniţi este bilanţul de la începutul anului.

Trecerile de pietoni din municipiul Târgovişte, dar şi din celelate oraşe din judeţul Dâmboviţa, au devenit adevărate capcane pentru trecători. Lipsa locurilor de parcare, graba sau indolenţa au făcut ca mulţi şoferi să ignore regulile de circulaţie şi să îşi lase maşinile chiar lângă trecerile de pietoni, punând în pericol trecătorii.

Legea prevede sancţiuni dure

Conform codului rutier, se interzice oprirea voluntara a vehiculelor, staţionarea sau parcarea  în locul unde este instalat indicatorul "Trecere pentru pietoni" sau pe marcajele de traversare pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea. Chiar dacă legea prevede amendă, trei puncte de penalizare şi chiar ridicarea permisului, toate acestea nu par a avea efect asupra şoferilor dâmboviţeni.

Pericol la trecerile de pietoni din zona Pieţei 1 Mai

În zona centrală din Târgovişte, aproape că nu există trecere de pietoni care să nu aibă această problemă. Cel mai rău este în zona Pieţei 1 Mai, tranzitată zilnic de sute de şoferi şi pietoni. Nu puţine au fost accidentele rutiere produse chiar pe trecerile de pietoni, din fericire multe neavând urmări grave, pentru că în zonă se circulă cu viteză redusă.

“Da, nu ştiu cum de nu se iau măsuri drastice, să terminăm o dată cu problema asta. Merg cu încetinitorul în zona pieţei centrale, la Caraiman, pentru că sunt şoferi pe care-i doare în cot de restul lumii şi parchează pe trecerile de pietoni, că le este lene să caute un loc de parcare mai încolo. Putem să dăm peste oameni din cauza asta”, spune Sebastian Cernea, un şofer în vârstă de 47 de ani.

“Sunt unii şoferi inconştienţi care n-au nicio problemă că ne pun vieţile în pericol. E drept că sunt şi pietoni care se aruncă pe trecerile de pietoni fără să se uite în dreapta şi în stânga. Eu mă asigur bine înainte să traversez, că altfel mă trezesc la spital”, spune Viorica Stan, o pensionară în vârstă de 68 de ani.

25 de accidente grave de la începutul anului

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, la nivelul judeţului, de la începutul acestui an, pietonii au fost implicaţi în 25 de accidente grave şi în 44 de accidente uşoare. În urma acestor evenimente, trei persoane au murit, 25 au fost grav rănite, iar 45 de pietoni au fost răniţi uşor.

Două persoane au murit, iar alte 12 au fost rănite grav pentru că au traversat neregulamentar. O altă persoană a fost omorâtă chiar pe trecerea de pietoni, iar alte 11 persoane au fost rănite uşor pentru că şoferii implicaţi nu le-au acordat prioritate de trecere.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite