INDIFERENŢĂ Trecere de pietoni... subacvatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De luni de zile, târgoviştenii care vin cu treburi în zona centrală trebuie să facă slalom printre bălţi sau zloată, atunci când vor să traverseze Bulevardul Libertăţii, pe trecerea de pietoni de la Valahia.

Autorităţile au montat acolo semafor inteligent, dar nu au văzut că era nevoie de fapt de o punte suspendată pentru a ajunge de pe un trotuar pe celălalt. Oamenii o pornesc de-a lungul străzii, printre autoturisme, până găsesc culoar de... sărit balta.  Şoferii claxonează nervos. Cei care cunosc situaţia sunt obişnuiţi să se trezească cu pietonii în botul maşinii.

image

„Să nu vă gândiţi că e de vină iarna. Vara, când plouă, e şi mai rău. E o dovadă de indiferenţă din partea celor care se ocupă de drumuri în Târgovişte, că altfel nu înţeleg de ce nu s-a găsit o cale de rezolvare a problemei până acum”, crede târgovişteanul Tudor Paraschiv.

Rezolvarea va veni la primăvară


Am discutat acest aspect cu Dorin Maican, directorul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Târgovişte. Ne-a spus că îşi notează problema şi va căuta cu tehnicienii din administraţia publică locală soluţia optimă pentru eliminarea acestei disfuncţionalităţi.

„Când se va îndrepta vremea, vom trece la treabă. Ne vom consulta şi cu specialiştii de la Compania de Apă. Vom vedea cum putem să creăm un sistem de canalizare mai eficient”, afirmă Dorin Maican.

image

Până când timpul va permite efectuarea lucrărilor, târgoviştenii ori îşi scot din traseu perimetrul cu pricina, ori se dotează cu cizme de cauciuc, dacă vor să traverseze strada, fără să se ude la picioare, pe trecerea de pietoni de la Valahia.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite