Trafic blocat, în această dimineaţă, pe DN 71, în zona Moroieni, din cauza aluviunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traficul rutier a fost blocat, în această dimineaţă, pe DN 71 Târgovişte - Sinaia, în comuna Moroieni, din cauza unei ploi torenţiale. Ruperea de nori a durat doar o jumătate de oră, dar a făcut ravagii. Mai multe case şi zeci de curţi au fost inundate.

“În jur de ora trei dimineaţa au fost semnalate problemele de către cetăţeni. Imediat au venit pompierii şi Garda de Intervenţie de  la Fieni. S-a intervenit cu două buldoexavatoare şi cu motopompe. A plouat foarte tare într-un interval foarte scurt de timp. Avem şi patru case inundate dar şi 30 de curţi în care a pătruns apa”, a declarat pentru Adevărul de Seară şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Moroieni, Panţuru Raluca.

Drumul Naţional 71 a fost blocat aproximativ două ore din cauza aluviunilor care au blocat şoseaua. “Autorităţie se află acum în satul Glod, unde oamenii spun că apa le-a luat căruţele. Situaţia este mai gravă pe DJ 714, drumul care duce spre Padina, pe strada Sanatoriului. Suntem cu utilajele aici şi încercăm să decolmatăm zona”, mai spune Panţuru Raluca.

Circulaţia feroviară a fost oprită în gara din Sinaia aproape o oră din cauza aluviunilor. Apa a ajuns în unele locuri chiar şi la jumătate de metru. Şi traficul rutier pe DN1, în dreptul gării,  a fost oprit.

În judeţul Prahova se circulă îngreunat, tot din cauza aluviunilor, pe DN1-varianta Sinaia şi la kilometrul 130, în zona Buşteni.

O ploaie torenţială a avut loc sâmbătă dimineaţă la Sinaia, apa strânsă pe centura oraşului fiind de aproape 1 metru. Apa venită de pe dealuri a acoperit calea ferată şi a spălat pietrişul. Furtuna nu a durat mai mult de jumătate de oră.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite