Tradiţii de Sf. Andrei – pierdute, schimbate, păstrate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Etnografic Pietroşiţa
Muzeul Etnografic Pietroşiţa

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din  Târgovişte în parteneriat cu Şcoala Sfântul Nicolae din Pietroşiţa ne invită marţi, 29 noiembrie 2011, începând cu ora 11.00 la manifestarea „Tradiţii de Sf. Andrei – pierdute, schimbate, păstrate”, ce va avea loc la  Muzeul de Etnografie şi Folclor „Dumitru Ulieru” din Pietroşiţa.

Acţiunea are ca scop promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare româneşti. Copiii vor primi informaţii şi vor viziona un film despre Sf. Andrei,  el fiind  unul dintre cei mai populari Sfinţi ai nostri,  numele lui fiind viu nu numai în evlavia, ci şi în folclorul românesc.

30 noiembrie este trecută în calendarele bisericeşti ortodoxe ca o adevărată sărbătoare a creştinismului românesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională sau a unităţii românilor de pretutindeni.

Astfel, se uneşte spiritual  sărbătoarea Bisericii române cu sărbătoarea României.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite