Tradiţii: Ion Niţu şi Tomică Mănescu, ultimii baci de pe Muntele Blana

Cei doi păstori spun că s-au născut cu meseria în sânge şi niciodată nu vor putea să facă altceva în viaţă. Captivaţi de obiceiurile româneşti, străinii vin des să vadă cum e viaţa la stânile din Bucegi şi să-şi procure produse ecologice.

Nori burticănoşi, echipaţi de ploaie, dănţuiau pe deasupra Caraimanului, când înaintam noi spre inima munţilor, pe drumul Dichiu-Babele. Multe denivelări, zone unde trebuie să circuli cu precauţie. În unele locuri, stânci care stăteau gata-gata să se desprindă. Tot urmărind peisajul feeric, contopit parcă nepăsător cu hurducăiala maşinii, nici nu ne-am dat seama când am ajuns pe piscurile Blana, acolo unde îşi au stâna bacii Ion Niţu şi Tomică Mănescu.

Turiştii se dau în vânt după brânza de burduf
Acareturile micuţei obşti montane erau ascunse după câteva stânci. Câinii care leneveau pe lângă ţarc ne-au simţit imediat, dar nu s-au deranjat prea mult de prezenţa noastră. Păreau obosiţi. Noaptea stau de strajă în calea urşilor şi a haitelor de lupi care dau târcoale stânei. La ora când am ajuns în munte, oile erau risipite pe versanţi, mânate de ciobani spre iarba cea mai grasă. Undeva, în depărtare, ne-a atras privirile Lacul Bolboci. Luciul de apă strălucea în soarele amiezii, întocmai ca un medalion de argint. Cei doi baci erau la masă, împreună cu câţiva ciobani. Merinde obişnuite pe culmile Bucegilor: câteva cepe, sparte cu dosul palmei; brânză; roşii; slană. Lângă ele, nelipsita ţuică.

Ion Florin Niţu, de vreo doi-trei ani, este obişnuit cu vizitele la stână. Ba, chiar îl bucură. “Vin la noi de câteva ori pe zi. Români, englezi, americani, nemţi. Sunt captivaţi de obiceiurile noastre. Vor să vadă cum e viaţa la stână şi, pe deasupra, cumpără şi produse tradiţionale. Le place la nebunie brânza de burduf sau caşul dulce”, spune baciul Ion.

Tinerii nu sunt atraşi de oierit
Ciobanii se laudă cu brânzeturile lor. Zic că sunt cele mai bune. Le pregătesc după reţete păstrate în taină din tată-n fiu. Tomică Mănescu, de fel din Stoeneşti-Argeş, bătea untul într-un putinei. Mândru de munca sa, scoase un linguroi să ne arate ce n-am mai văzut. Untul galben, aproape spumos. “Vedeţi, ăsta e cel mai bun. Nu o să găsiţi în veacul-vecilor aşa ceva în magazine”, spune Tomică Mănescu.

Deşi era prins în multe treburi, plus că aştepta întoarcerea turmelor de oi şi a cirezilor de vaci de la păscut, Ion Niţu şi-a făcut răgaz pentru a ne povesti despre îndeletnicirea lor, care, din afară, nu pare a fi una tocmai dificilă. “E greu la munte. Lucrăm 24 de ore din 24. Muls, păşunat, pregătirea brânzeturilor şi apoi târziu, când să te odihneşti un pic, vine ursul sau haita de lupi”, povesteşte nea Ion. Ciobanii dorm iepureşte în hareapă, un fel de cort din celofan şi scânduri. Bacii de pe Blana sunt mâhniţi că tinerii nu sunt atraşi de îndeletnicirile tradiţionale. “Noi suntem ultimii. În urma noastră, nu vine nimeni. Nici măcar copiii noştri”.