Stiri din Targoviste

Tinerii târgovişteni vor să iasă în evidenţă prin tatuaje

15 martie 2010, 08:28 |  Autor: Roxana Gagiu | 

Cuvinte cheie: Târgovişte, social, tatuaje, psihologie,

Mari poate face adevărate opere de artă pe pielea oamenilor

Târgovişte

Mari poate face adevărate opere de artă pe pielea oamenilor

 

Pentru că vor să-şi îmbunătăţească imaginea de sine şi pentru că sunt teribilişti, îşi desenează permanet corpul. Nu contează vârsta, nu contează dacă este fată sau băiat, adolescenţii vor să fie în pas cu modă, aceea de a avea cel puţin un tatuaj. 

Tatuajele par să fie modul cel mai potrivit pentru tinerii târgovişteni pentru a ieşi în evidenţă şi pentru a-şi îmbunătăţi imaginea de sine. Dacă întrebi un tânăr de ce s-a tatuat, în mod rapid va răspunde: „pentru că-mi place”. Acesta este şi cazul lui Robert, un tânăr de 23 de ani, student la contabilitate. Şi-a făcut primul tatuaj la vârsta de 19 ani şi la nici două luni a avut grijă să-l aibă şi pe cel de-al doilea. Lista a continuat şi acum are patru tatuaje, unul mare pe umăr şi trei mai mici. „Le-am făcut pentru că-mi plac tatuajele şi simt că ele mă reprezintă foarte bine. Când eram la liceu, mă simţeam de foarte multe ori respins. Eram mic de înălţime şi nu ştiam să mă apăr. M-am apucat de sport, am crescut şi la un moment dat am zis să-mi fac un tatuaj. Un prieten avea şi parcă arăta bine. Eram un copil şi acum pot să spun că sunt momente când regret că mi le-am făcut”, spune Robert.

Vor să iasă în evidenţă şi vor să fie la modă

Psihologii explică nevoia de tatuare a tinerilor ca fiind una cât se poate de firească pentru adolescenţi. „Vor să iasă în evidenţă. Sunt adolescenţi care fac asta din teribilism, sunt adolescenţi care fac asta pentru a-şi îmbunătăţi imaginea de sine, pentru că de cele mai multe ori se simt respinşi de cei din jur. Sunt însă şi tineri care aleg să se însemneze pe corp pentru a-şi copia idolii. Foarte mulţi se tatuează doar pentru a fi la modă, pentru a se ridica la anumite standarde, astfel ei se simt mai interesanţi”, spune psihologul Ileana Cercel.

Şi fetele se tatuează în aceeaşi măsură cu băieţii

Numărul tinerilor care aleg să-şi tatueze corpul creşte de la o zi la alta. Indiferent de vârstă, atât băieţii cât şi fetele, găsesc în arta tatuajului un mod frumos de a se reprezenta. „Cei care vin la mine sunt oameni cu vârste cuprinse între 18 ani şi 70 de ani, oameni care vor să le tatuaez pe corp ceva care să-i reprezinte. Dacă în urmă cu un an de zile media clienţilor mei era undeva la cinci pe săptămână, acum am ajuns la o medie de 20 pe săptămână”, spune Mari, un tânăr care tatuează de câţiva ani în Târgovişte.

Mari spune că fetele se tatuează în aceeaşi măsură ca băieţii. „Vor desene de dimensiuni mai mici, o floare, o libelulă, o literă care să reprezinte motto-ul lor în viaţă. La mine vin însă şi foarte multe fete care doresc să-şi acopere vechile tatuaje pentru că reprezintă numele foştilor iubiţi. Se despart de ei şi apoi vor să şteargă ce au scris în momentele de mare dragoste”, povesteşte tânărul tatuator.

Vox:

„Am făcut multe tatuaje complicate dar cel mai greu tatuaj este tatuajul poveste, două persoane pe fundal. Sunt grele tatuajele mari cu multe detalii”, spune Mari.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole