Tineri talentaţi au fost premiaţi la Gala de Excelenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pahare de şampanie, invitaţi de seamă din lumea administraţiei publice, culturii sau afacerilor, revederi şi discuţii. Aşa a început a doua ediţie a Galei de Excelenţă a municipiului Târgovişte, care s-a desfăşurat aseară. Dineul a fost urmat de decernarea premiilor pentru personalităţile ale căror performanţe contribuie la dezvoltarea socio-culturală a oraşului. Evenimenimentul a adus în prim-plan atât personalităţi marcante din mai multe domenii culturale, dar şi tineri târgovişteni care au rezultate extraordinare la concursuri şi olimpiade din ţară şi din străinătate. „Dorim, prin această a doua ediţie, să încurajăm şi promovăm performanţa, indiferent de vârstă, mai presus de orgolii, de apartenenţe politice sau diferite interese”, spun organizatorii evenimentului.
Au urcat pe scenă tineri talentaţi a căror merite au fost recunoscute, precum Marina Bratu, Mihnea Ştefan, Corina Gavrilă, care au primit Premiul de Excelenţă Junior, dar şi Gabriel Georgescu, care a fost recompensat cu Premiu Special pentru rezultatele obţinute la concursurile de web design din ţară. De această dată, a existat un premiu şi pentru voluntariat, acordat Alexandrei Oprescu, pentru implicarea sa ca voluntar în acţiuni socio-culturale. Premiat a fost şi Mihai Şerbănescu, la categoria „Arte”, singurul dâmboviţean care a avut zece expoziţii de pictură la New York şi una la Veneţia. „Avem la Şcoala de Arte copii talentaţi, care sunt premiaţi pentru performanţă, însă avem şi procese, tot pentru performanţă. Ne-aţi promis în urmă cu ceva timp că o să ne daţi galeria Târgoviştei, aşteptăm să se realizeze acest lucru”, s-a adresat Mihai Şerbănescu autorităţilor locale.
În cadrul acestei festivităţi, s-a acordat premiu şi lui Virgil Bănescu, tânărul poet care a decedat anul trecut, pentru aprecierile obţine atât în ţară, cât şi peste hotare.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite