Târgovişte: Teoria îi încurcă pe aspiranţii la permisul auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai puţin de jumătate dintre dâmboviţeni obţin permisul auto. Doar 39% dintre dâmboviţenii care au susţinut, luna trecută, examenul auto au promovat partea teoretică, în uşoară scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când procentul de promovabilitate era de 43%.

Peste 60% dintre cei care se înscriu pentru obţinerea permisului auto nu trec de proba teoretică. Procentul de promovabilitate este mult mai mare la proba practică.

Potrivit Serviciului Permise Auto Dâmboviţa, în luna mai 2.366 de persoane au susţinut proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere. Dintre acestea, doar 939 au fost admise, procentul de promovabilitate fiind de 39,69%. 
Procent mai mare la proba practică

Aproape 900 de candidaţi au susţinut proba practică, fiind admişi 564, procentul de de promovabilitate fiind de 63,02%. Media zilnică de examinare la proba teoretică a fost de 118 persoane, iar pentru traseu de 45 de candidaţi.

De anul trecut, examenul se susţine pe calculator

Din noiembrie anul trecut şi în judeţul Dâmboviţa examinarea la proba teoretică se face pe calculator. Odată cu introducerea acestui nou sistem, procentul de promovabilitate este în uşoară creştere, mai ales în cazul celor care se prezintă pentru prima dată la examenul de obţinere a permisului, în luna mai a anului 2008 peste 43% dintre candidaţi fiind declaraţi admişi.

Cursanţii nu iau în serios examenul

Instructorii auto susţin că mulţi dintre elevii lor nu iau foarte în serios acest examen, de aceea procentul de promovabilitate este unul scăzut. În plus, au fost introduse întrebări din mecanică, ce ridică probleme concurenţilor.

“Eu consider că promovabilitatea a scăzut sub 40% din cauza introducerii întrebărilor din mecanica auto. Aici sunt întrebări cheie, care ridică probleme celor care vor să aibă permis auto. Trebuie să mai precizez că sunt destui cei care nu iau în serios cursurile, nu învaţă aşa cum ar trebui, au impresia ca este uşor”, a precizat Gheorghe Nae, instructor auto.

Proba practică nu ridică aşa mari probleme cursanţilor şi pentru că instructorii încearcă să-i familiarizeze pe aceştia cu traseul pe care îl vor urma la examen.

“Traseul este destul de simplu. Încerc să le arăt elevilor mei toate variantele posibile, pentru a trece cu bine de examen. Desigur, ţine şi de îndemânarea fiecăruia, dar şi de cât de mult îşi doreşte să obţină acel permis auto”, a mai precizat Gheorghe Nae.

Candidaţii recunosc că nu este uşor

Candidaţii pentru obţinerea permisului auto recunosc că doar dacă învaţă temeinic au şanse de reuşite şi că nu este chiar aşa de uşor cum pare la prima vedere.

“Da, este destul de greu, mai ales atunci când nu ai fost interesat de ceea ce înseamnă maşini, reguli de circulaţie. Trebuie să citeşti toata cartea, sa parcurgi toate întrebările şi să exersezi mult, pentru că altfel nu prea ai mari şanse să treci de examen”, a precizat Diana Mihai, aspirant la obţinerea unui permis auto.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite