Târgu-Jiu: Ionel Dobre, managerul pasionat de psihologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fondat Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară şi a înfi inţat clubul şomerilor la Rovinari. Se ocupă acum de îmbunătăţirea imaginii Consiliului Judeţean Gorj.

De mic copil a fost pasionat de electronică. Dat fiind că tatăl lucra ca şofer la o firmă de transporturi, Ionel Dobre strângea piese pentru a realiza montaje electronice. „Făceam leduri luminoase, aparate radio şi chiar antene. Am urmat, mai târziu, Liceul Industrial de la Bâlteni, profil electronist automatizări miniere. Dat fiind că nu prea mă împăcam cu fizica, m-am orientat spre un alt domeniu. Am descoperit că îmi place filosofia şi am dat la Facultatea de Psihosociologie din Petroşani. În liceu am avut noroc şi de un profesor bun care mi-a transmis preocuparea pentru filosofie. Îmi plăcea teoria lui Feuerbach“, mărturiseşte Ionel Dobre. Aşa s-a angajat ca psiholog la Căminul Special pentru Persoane cu Handicap Sever Bîlteni. Timp de şapte ani a fost psiholog la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Rovinari. „În acea perioadă am fost la cursuri de masterat pe teme de orientare profesională. Am ajutat mulţi oameni să-şi găsească serviciu şi organizam cursuri de formare profesională. Atunci am înfiinţat şi un club al şomerilor, aceştia aveau la dispoziţie tehnici de găsirea noi locuri de muncă“, povesteşte  Ionel.

Sprijină comunităţile locale


În 1998 Ionel Dobre a participat la o serie de cursuri finanţate prin Fondul Român de Dezvoltare Social. A fost instruit cum să sprijine comunităţile rurale dezavantajate din judeţul Gorj. „Am participat la mai multe proiecte pe parte de instruire în domeniul dezvoltării comunităţilor precum şi în domeniul culturii. Practic identificam problemele cu care se confruntau oamenii în localităţi. Împreună cu alţi facilitatori comunitari am fondat Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară, al cărui preşedinte sunt“, spune Ionel. În urmă cu cinci ani s-a înscris în Programul Tinerilor Profesionişti, proiect finanţat de Uniunea Europeană care îşi propune să formeze tineri profesionişti în administraţie. A urmat un an de studii la Institutul Naţional de Administraţie după care o perioadă de practică în cadrul unei instituţii publice din Irlanda. Ulterior a fost repartizat la Ministerul Administraţiei şi Internelor lucrând la strategia de combatere a corupţiei. În prezent este managerul public din cadrul Consiliului Judeţean Gorj şi se ocupă de îmbunătăţirea imaginii şi a calităţii serviciilor instituţiei. „Am venit aici prin transfer, atribuţiile mele fiind acelea de a crea un sistem care să răspundă cerinţelor cetăţenilor. Sunt şi preşedintele sindicatului Manageri lor Publici“, încheie Ionel Dobre.

Ce alte cursuri aţi mai urmat?


Am absolvit în 2002 cursuri  de masterat în administraţie la Facultatea de Filosof e din cadrul Universităţii din Bucureşti. Am participat şi la cursurile de tehnologie a informaticii şi a calculatoarelor. Până acum am creat numeroase pagini web.

 Cum reuşiţi să fi ţi atât de optimist?

Încerc să găsesc părţile bune din tot ce mi se întâmplă rău. Am avut şi eşecuri, dar pot să spun că acestea mi-au dat puterea şi ambiţia de a merge mai departe.
Ce-i place

Excursiile. Dat fiind că s-a implicat în diverse organizaţii nonguvernamentale a avut ocazia să viziteze
Londra, Roma, Napoli, Oslo. Cel mai mult îşi doreşte să ajungă la Paris. Adoră să realizeze pagini web, folosind cele mai performante tehnologii.

Ce nu-i place


 Nu suportă oamenii duplicitari. Preferă ca oamenii să spună lucrurilor pe nume decât să bârfească pe la spate. Detestă persoanele care se dau că le ştiu pe toate. Angajatul administraţiei judeţene spune că
a întâlnit mulţi oameni cu funcţii de răspundere fără să aibă competenţele necesare.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite