Târgoviştenii sunt lăsaţi fără apă rece, din cauza restanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de Apă are de recuperat de la consumatori 10.000.000 de lei, însemnând consumul pe două luni şi jumătate. După ce a împânzit Târgoviştea cu somaţii, Compania de Apă a trecut la fapte şi a oprit furnizarea către 22 de scări de bloc din micro VI şi patru blocuri ANL, iar săptămâna viitoare se merge în micro IX şi XI.

Compania de Apă a reînceput acţiunea de debranşare de la reţea a consumatorilor care s-au dovedit a fi rău-platnici. Ca de fiecare dată însă, sunt băgaţi în aceeaşi oală şi clienţii care sunt cu plata la zi. Angajaţii de la Apă ridică apometrele de la scara blocurilor, cu explicaţia că furnizarea se face în baza unor contracte încheiate cu asociaţiile de proprietari.

„Neavând contracte individuale, nu putem judeca pe fiecare separat, ci asociaţia. Oamenii trebuie să înţeleagă că legislaţia în domeniul serviciilor de apă şi canalizare stabileşte foarte clar că încheierea contractelor se face la limita de proprietate, adică la intrarea în bloc”, precizează Radu Vasilescu, director general la Compania de Apă Dâmboviţa.

Consumatorii care nu înregistrează restanţe, dar sunt ameninţaţi cu debranşarea sau au rămas deja fără apă rece din cauza vecinilor care au uitat să plătească serviciul de care au beneficiat, sunt revoltaţi. 

Oamenii suportă carenţele unui sistem prost gândit


 „Nu înţeleg de ce trebuie să suport eu. Cei de la Apă ar trebui să sigileze apometrele fiecărui datornic în parte, cum se întâmplă la gaze şi curent”, spune Dumitru Neagu, un târgoviştean care nu are apă rece de două zile.

Din păcate, nicio autoritate a statului nu s-a implicat pentru a-i ajuta pe cei care suportă carenţele unui sistem prost gândit. „Cu mai bine de un an în urmă, când am păţit acelaşi lucru, am reclamat aspectele la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, că mi s-a părut un abuz să-mi oprească apa rece fiindcă nu a plătit vecinul de la patru. Răspunsul m-a şocat. Cică e legal tot ce se întâmplă, fiindcă nu am eu contract direct cu Compania de Apă, ci asociaţia. Asta e chichiţa de care se folosesc. De moralitate şi normalitate nu le pasă”, menţionează Lucreţia Tudor, o târgovişteancă de 35 de ani.

Situaţia debranşărilor se schimbă de la o oră la alta, angajaţii Companiei de Apă plecând în fiecare zi în teren. Directorul Vasilescu spune că nu se mai furnizează apă către 22 de scări de bloc din microraionul VI, urmând ca săptămâna viitoare să se acţioneze în Micro IX şi XI.

„De asemenea, am efectuat debranşări în blocurile proprietatea Primăriei. Este vorba despre ANL-urile din Micro II, III şi Cartierul Sagricom. Astăzi, vom merge cu administratorii de la Primărie în patru blocuri cu locuinţe sociale unde vom opera, la cererea acestora, debranşări individuale”, afirmă Radu Vasilescu. Oamenilor li s-a asigurat, ca sursă de apă, câte o cişmea stradală în cartier.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite