Târgovişte: Taxa pe gunoi nu se încasează dacă ai datorii la primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În celelalte oraşe din judeţ, nu s-au impus astfel de reguli, oamenii putând plăti chiar şi parţial pentru acest serviciu. 25% din populaţia Târgoviştei înregistrează restanţe către bugetul local, însemnând impozite pe clădiri şi autovehicule din anii anteriori.

Taxa de habitat dă bătăi de cap târgoviştenilor şi aşa copleşiţi de datorii. Oamenii sunt indignaţi de faptul că valoarea acesteia este de trei ori mai mare faţă de cât plăteau până acum, prin intermediul asociaţiilor de proprietari. 16 lei pe lună, indiferent de numărul membrilor unei familii, este mult, spun târgoviştenii. Până la constituirea bazei de date, administraţia locală a decis ca banii să fie adunaţi la casieriile Serviciului Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Târgovişte, urmând ca această activitate să fie transferată curând către Compania de Apă. Până acum, doar 17.500 de târgovişteni au depus declaraţia de impunere privind taxa de habitat, iar 1.500 dintre aceştia au dovedit că nu mai locuiesc în oraş. Alţi 8.000 de proprietari  sunt aşteptaţi să intre în legalitate.
La Serviciul Taxe şi Impozite, pe lângă multele zeci de minute pierdute în faţa ghişeelor, târgoviştenii s-au mai confruntat cu o situaţie care i-a bulversat. Încasarea taxei pentru gunoiul menajer este condiţionată de stingerea datoriilor faţă de bugetul local. Dacă au restanţe la impozitele pe clădiri şi maşini sau nu şi-au plătit amenzile, oamenii nu pot achita taxa de habitat. S-a motivat că aşa impune Codul de Procedură Fiscală. Conform respectivului act normativ, datoriile se sting în ordinea vechimii. De menţionat că 25 % din populaţia Târgoviştei înregistrează datorii către bugetul local, însemnând impozite neachitate din anii anteriori.

Autorităţile târgoviştene, puse în mişcare de „Adevărul de Seară”
În celelalte oraşe din Dâmboviţa, nu au apărut asemenea probleme, întrucât încasarea taxei de habitat nu a fost condiţionată de plata altor datorii. „Este o altă treabă. Nu putem proceda în acest mod. Am deschis un cont separat pentru taxa de habitat”, spune primarul oraşului Găeşti, Alexandru Toader. La fel s-a procedat şi la Fieni. La Titu, s-au găsit chiar trei variante pentru încasarea contravalorii serviciului de ridicare şi transport a gunoiului menajer. „Încasăm prin asociaţiile de proprietari, prin casieriile societăţii de gospodărire orăşenească şi la ghişeele din primărie. Nu s-a pus problema condiţionării. Mai mult, le încasăm oamenilor chiar şi parţial taxa de habitat. Ţinem cont că ne aflăm în criză şi veniturile populaţiei au scăzut considerabil”, a declarat Ilie Dinu, primarul oraşului Titu.
Semnalele „Adevărului de Seară” au pus în mişcare autorităţile târgoviştene. Bertha Colea, purtător de cuvânt la Primăria Târgovişte, ne-a precizat că edilul Gabriel Boriga a dat dispoziţie ca taxa de habitat să se încaseze, începând de astăzi, fără să se ţină cont de prevederile Codului de Procedură Fiscală, deci fără niciun fel de condiţionare

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite