Târgovişte: Preţul chiriilor din spaţiile de birouri a scăzut cu cinci euro faţă de 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă până în 2008, în Târgovişte, preţul chiriilor pentru spaţiile de birouri a crescut constant, ajungând la un moment dat la 30 de euro pe metrul pătrat, acum un birou ultracentral poate fi închiriat cu maxim 10 euro.

Proprietarii de clădiri îşi frecau mâinile de bucurie. Asta se datora faptului că erau puţine clădiri de birouri, restul fiind amenajate în case de locuit sau în apartamente situate la parterul blocurilor. Odată cu apariţia unor noi clădiri de birouri, dar şi din cauza crizei economice care a redus semnificativ numărul chiriaşilor, acest segment al pieţei imobiliare este la pământ. “Preţurile au scăzut la închireri ca de altfel la toate segmentele de pe piaţa imobiliară. În micro VI de exemplu, proprietarul unui spaţiu de birouri a scăzut preţul de la 10 euro pe metrul pătrat, la şase euro. Cele mai mari preţuri se înregistrează la spaţiile ultracentrale, de 10 euro, în timp ce la periferii, de-abia ajunge la şase euro. Anul trecut, cam cu cinci euro era mai ridicat preţul”, a declarat pentru “Adevărul de Seară”, Andrei Dumitru, directorul agenţiei imobiliare “Cora”, din Târgovişte.

În ultimii doi ani, firme din domeniu IT din Bucureşti şi-au deschis puncte de lucru în Târgovişte atrase fiind de preţul foarte mic al chiriei.

Negocierea chiriei, un pas important

Din cauza situaţiei economice nefavorabile tot mai multe companii au încercat strategii de reducere a costurilor, iar renegocierea chiriilor a fost unul din paşii adoptaţi de mai toţi întreprinzătorii. Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că multe firme au renunţat la sediile din clădirile de birouri orientându-se spre locuri mai ieftine.

Analiştii prevăd pentru perioada următoare o stagnare a preţurilor chiriilor pentru spaţiile de birouri. Ba mai mult, s-ar putea ca acestea să scadă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite