Stiri din Targoviste

Targoviste: Ionuţ Savin a avut discernământ când a comis crima

20 ianuarie 2010, 16:39 |  Autor: George Enache | 

Cuvinte cheie: crimă, expertiză, comisie, SML, Parchet, tribunal, închisoare, anchetatori, Moreni,

Ionuţ Savin a fost lucid cand a avut cuţitul în mână

Târgovişte

Ionuţ Savin a fost lucid cand a avut cuţitul în mână

 

Medicii au ajuns la concluzia că el i-a aplicat mamei sale 38 de lovituri de cuţit cu bună ştiinţă. Băiatul de 15 ani, din Moreni, riscă acum, până la 12 ani de închisoare, pentru săvârşirea faptei de omor deosebit de grav.

Ionuţ Savin a ucis-o cu sânge rece pe mama sa adoptivă şi ştia foarte bine ce face. Comisia de expertiză întrunită, ieri, la nivelul Serviciului de Medicină Legală Dâmboviţa, formată din mai mulţi medici psihiatri, au stabilit că băiatul a avut discernământ în momentul fatidic.

Pe Aceeaşi Temă

A fost conştient

Anchetatorii  se văd nevoiţi acum să reformuleze calea de atac împotriva adolescentului, pentru că până sosirea rezultatului expertizei, el se bucura de prezumţia de nevinovăţie sau de acţionare fără discernământ, fiind minor. Acum, lucrurile s-au schimbat şi Ionuţ Savin va răspunde penal pentru fapta sa. „Comisia a stabilit că acţionat cu dicernământ integru corespunzător vârstei sale. Medicii au stabilit că are un uşor comportament deviant, dar asta nu înseamnă că nu poate răspunde penal. Expertiza a fost ataşată astăzi motivelor de recurs formulate de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale a Tribunalului, prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă. Urmează să fie avută în vedere de Instanţa de Control Judiciar, Curtea de Apel Ploieşti, în momentul în care se va pronunţa asupra căii de atac ordinare promovate de procuror. Acum aşteptăm soluţia pronunţată de curte”, Anca Veseliu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe Lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Şi-a ucis mama cu 38 de lovituri de moarte

Anchetatorii au stabilit că băiatul şi-a ucis cu sânge rece mama, cu nu mai puţin de 38 de lovituri de cuţit pentru simplul motiv că aecasta nu îi mai plătise internetul. Conducerea Serviciului de Medicină Legală (SML) Dâmboviţa a prezentat a prezentat un raport potrvit căruia, majoritatea loviturilor aplicate de criminal au fost în spate şi în cap iar "moartea a fost violentă”.

Nu mai are pe nimeni

Pe lângă faptul că ar putea petrece următorii 12 ani la închisoare, băiatul va fi nevoit să se obişnuiască şi cu faptul că nu îşi va mai găsi iertarea în inima tatălui său adoptiv. Sfâşiat de durere, Gheorghe Motruc, întrebat dacă îl va ierta vreodată pe Ionuţ pentru oribila faptă, acesta a răspuns foarte ferm şi răspicat că din acest moment, Ionuţ nu mai există pentru el. „N-o să-l iert niciodată pentru ceea ce a făcut. Poate Dumnezeu, dacă o vrea, atunci să-l ierte”, ne-a spus Gheorghe Motruc, soţul victimei, care a stat nemişcat de la căpătâiul soţiei în ziua înmormântării.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    UPDATE: Imagini de la capturarea "omului pădurii" VIDEO

    Eugen Galeş a fost prins, ieri, de oamenii legii într-o pădure de la marginea localităţii dâmbo ...

    VIDEO Imagini filmate în momentul capturării buzoianului Eugen Galeş, deţinutul care evadase acum trei săptămâni

    Eugen Galeş, fugarul din Judecătoria Moreni, a fost prins duminică după-amiază, poliţia fiind ...

    Evadatul de la Penitenciarul Mărgineni este căutat cu elicopterul

    Parcă a intrat în pământ. Politisţii dâmboviţeni au cerut sprijinul Ministerului Administraţiei ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole