Târgovişte: Ion Dumitrache, cabanier de 47 de ani

A urcat la munte la 16 ani pentru o lună sau două, să îl ajute pe tatăl său. I-a plăcut atât de mult încât a rămas aici până în ziua de astăzi. După 47 de ani, dacă ar lua-o de la început s-ar face tot cabanier.

La vârsta de 16 ani a urcat la cabană să lucreze pentru o lună. La Padina era pe atunci cabanier tatăl său. „În 1963 am venit aici pe perioada verii să muncesc o perioadă scurtă, nu ştiu ce s-a întâmplat, mi-a plăcut foarte mult şi iată-mă tot aici după 47 de ani”, spune nea Ion.

I-a plăcut muntele, s-a simţit bine şi s-a acomodat imediat. Este cel mai vechi cabanier din Bucegi şi are grijă de una din cele mai frumoase cabane din masiv, cabana Padina, situată la o altitudine de 1525 de metri. S-a simţit întotdeauna foarte aproape de turişti şi şi-a dedicat viaţa acestora. „Lucrez la cabană din 1963 şi oficial sunt cabanier din 1990 de când am preluat cabana. Nu am avut niciodată probleme aici, pe timp de vară, pe timp de iarnă, mi-a plăcut să mă ocup de turişti, să nu rămînă nemâncaţi, înzăpeziţi sau să plece neîndrumaţi pe trasee”, povesteşte cabanierul.

Înainte de 1989, cabanierul avea şi îndatoriri de salvamontist. „Pe vremuri era obligaţia noastră să mergem după turişti, dacă aceştia se rătăceau sau rămâneau înzăpeziţi, interveneam ori de câte ori eram solicitaţi. Acum sunt cei de la Salvamont şi de la Jandarmeria Montană care fac treaba asta”, spunea nea Ion.

Cabana este pe mâini bune

Este bucuros că munca lui de o viaţă va rămîne pe mâini bune. „Cât oi mai fi eu se menţine, pe urmă, va avea grijă de cabană fiul meu Răzvan, cu el lucrez aici de când el era în clasa a IV-a, venea în timpul vacanţelor de vară, stătea cu mine şi mă ajuta. Acum lucrează permanent, de zece ani este angajat al cabanei. A învăţat încă de mic regulile muntelui şi ale cabanei şi sunt convins că va avea grijă mai departe de cabană aşa cum trebuie”, spune nea Ion. „Acum mai am şi eu timp de plecare, poate că o să ajung să mai văd şi eu marea, sunt mai bine de  20 de ani de când nu am mai fost la mare”, adaugă cabanierul.

Regretă turiştii de altădată

De-a lungul anilor, nea Ion a întâlnit tot felul de turişti, de toate categoriile, povesteşte cu o uşoară urmă de regret despre turiştii din 60-70, mult mai apropiaţi de ceea ce înseamnă un turist de munte. „S-au schimbat oamenii, înainte veneau, vorbeau în linişte, se cânta la chitară, era diferit de ceea ce se întâmplă acum. Majoritatea vin cu maşinile acum şi unii dintre ei, cum ajung la cabană, fiind odihniţi, vor să înceapă petrecerea, să fie muzică şi să petreacă, eu îi înţeleg că vin să se recreeze, dar aşa îi deranjăm pe ceilalţi turişti, obosiţi după o zi de mers pe munte şi care au nevoie de odihnă”, spune cabanierul. „Cred că sunt cu 80% mai puţini turişti cu rucsacul faţă de acum 30 de ani, mai ales anul acesta a fost foarte sărac, nu au mai venit ca în anii trecuţi”, adaugă nea Ion.

A rămas aceeaşi gazdă primitoare chiar dacă turiştii s-au schimbat. „Dacă la unu noaptea bate cineva în uşă, mă scol, îi dau o mâncare caldă, un ou, un ceai, ceea ce poate fi pregătit repede la ora aia. La orice oră din noapte dacă vine cineva, îl primesc exact aşa cum trebuie. De multe ori, turiştii care stau cu cortul pe timpul verii, se refugiază în cabană după ce mai dă ursul câte o raită pe la cort”, povesteşte cabanierul. „Este groaznic ce se întâmplă cu urşii aştia, înainte aveau frică de om, acum vin până în curtea cabanei să caute la tomberoanele cu gunoi. Noaptea dacă am treabă prin curtea cabanei, chem câinii şi numai aşa ies afară, de multe ori m-am întâlnit cu el chiar aici în faţă. Mâine poimâine vine şi îmi cere şi un ceai Moş Martin ăsta”, zâmbeşte cabanierul.

S-ar face tot cabanier

Nu vede nicio altă meserie care să i se potrivească, „m-aş face tot cabanier dacă ar fi să o iau de la început”, spune nea Ion. „Este o meserie frumoasă, nu este atât de uşoară pe cât pare, e greu pe timp de iarnă când rămâi înzăpezit şi rămâi fără pâine. Dacă nu ai ştiut să te aprovizionezi încă din toamnă, să ai acolo un sac de mălai, să ai din ce face o mămăligă până se topeşte zăpada, e mai greu. Este frumos când vin turiştii la tine la cabană pentru că atunci când au fost ultima dată s-au simţit ca acasă”, încheie cabanierul.

PROFIL:
Născut: 20 iulie 1947, Pietroşiţa, Dâmboviţa
Studii: zece clase
Profesie: cabanier
Familie: căsătorit, doi copii şi doi nepoţi

Ce-i place:
„Să mă ocup de cabana asta de aici, cu mâncarea, cu cazarea, cu toată gospodăria, îmi place să fac mâncare turiştilor şi să mă ocup de ei, să le aud poveştile şi la nevoie să le mai dau câte un sfat două, am auzit de-a lungul timpului mii de poveşti aici, cu urşi, cu înzăpeziri, cu de toate.”

Ce nu-i place:
„Mie, în general, îmi place totul, nu prea am lucruri care nu îmi plac. Un singur lucru nu suport, „oamenii cu băutura”. Nu îi urăsc sau mai ştiu eu ce, dar nu îi pot suporta pe cei care beau peste măsură şi care rămân fără minte după câteva pahare, reacţia lor este foarte enervantă.”

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:

Sunt diferenţe între turiştii de acum şi cei din anii `60?
I.D.: „În anii `60-`70-`80, turiştii erau mult mai organizaţi, veneau în grupuri de patru-cinci persoane, cu rucsacii în spate, de la Sinaia, Buşteni, chiar şi de la Pietroşiţa. Nu erau pretenţioşi, nu conta pentru ei unde dormeau, stăteau toţi în camerele foarte mari, la priciuri. Acum turiştii, în primul rând vin cu maşina până aici, sunt mai pretenţioşi, iar unii dintre ei confundă cabana cu hotelul, vor numai camere de două paturi, camere duble, nu mai vor să stea cu ceilalţi la grămadă, caută numai camere mici.”

Influenţează muntele viaţa unui om?
I.D.: „Când am venit aici prima dată mă gândeam cum să fac să plec mai repede, dar încet încet am descoperit frumuseţea locurilor, liniştea din jurul tău, răsăritul soarelui de peste creastă. Muntele este foarte important, te educă şi te învaţă să respecţi, devii mult mai tolerant, mai calm, muntele te face să îţi înţelegi mult mai bine locul în lumea asta. Îţi arată cât de mic eşti şi că trebuie să ai grijă ca totul să rămână exact aşa cum ai găsit când ai venit pentru prima oară. Munţii au fost aici înaintea noastră.”